Skip to content
Politică

Partidul lui Geoană tună şi fulgeră împotriva PSD. Care este mărul discordiei

Partidul Social Românesc (PSRO), înfiinţat de către fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană, tună şi fulgeră împotriva PSD. Care este mărul discordiei.

Într-un comunicat trimis, vineri, PSnews.ro (intitulat „Ruşine, PSD!”), PSRO acuză că parlamentarii Partidului Social Democrat “au făcut un gest de dispreț total față de angajații români și au demonstrat că în timp ce au guvernat au făcut numai promisiuni electorale pe care știau că nu doresc să le ducă la bun sfârșit. Practic, în comisiile parlamentare, deputații și senatorii au votat împotriva amendamentului depus de P.S.RO prin care ceream majorarea salariului minim, un gest care avea scopul de a crește nivelul de trai al milioanelor de români care pun ban pe ban pentru a-și asigura nevoile zilnice de bază”.

Partidul Social Românesc a propus, prin amendamentul depus, ca salariul minim pe economie să crească, începând cu 1 ianuarie 2016, de la 1.050 lei la 1.100 lei, urmând ca odată la 6 luni să se mai producă o majorare până se ajunge la cuantumul de 1.200 de lei. În acest fel, P.S.RO a dorit ca românii să acopere mai ușor cheltuielile de zi cu zi, de la cele cu hrana la cele cu plata facturilor.

“Prin votul negativ pe care l-au dat, parlamentarii PSD au demonstrat că Partidul Social Democrat nu mai este un partid de stânga, ci unul populist. Acest fapt este demonstrat și de promisiunile făcute de Guvernul Ponta, prin care anunțau o creștere a salariului minim pe economie la 1.200 de lei începând cu 1 ianuarie 2016. Acest lucru a fost respins de Guvernul Cioloș, iar în comisii deputații și senatorii PSD au refuzat categoric orice majorare a salariului minim pentru români”, se mai arată în comunicat.

Răzvan Condurățeanu, vicepreședinte al PSRO, a declarat: „Gestul acestora arată în mod evident că Guvernul Ponta a plantat anumite promisiuni electorale în concepția colectivă, fără a avea însă nici cea mai mică intenție de a le materializa și numai pentru a-i amăgi pe români. Disprețul față de cei care trăiesc din salariul minim este mare în rândul celor care, până acum, se dădeau ca fiind de stânga, dar care, acum, au demonstrat că nu au niciun interes în a apăra cetățenii români și a repara nedreptățile sociale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *