Skip to content
București

Pasajul Unirii a fost închis. Şoferii deja au intrat în panică: Nici nu vreau să-mi imaginez

Inquam Photos/Octav Ganea

Pasajul Unirii din Capitală a fost închis. A intrat în reabilitare până la începutul lunii septembrie, timp în care șoferii vor fi nevoiți să folosească rute alternative sau să circule pe deasupra. Pasajul Unirii este cel mai circulat pasaj din București – zilnic, aproximativ 60.000 de mașini trec pe acolo.

Categoric o să fie dezastru.

-O să fie extrem de aglomerat. Nu vreau să îmi imaginez, sincer. Cred că nici nu o să o mai ia lumea prin centru.

– Având în vedere că lucrează pentru îmbunătățire, putem rezista perioada asta de lucrări, spun oamenii.

Daniel Băluță, primarul Sectorului 4: Vom realiza placarea acestei structuri cu materiale de foarte bună calitate, astfel încât să nu mai fim în situația, așa cum a fost în cursul acestui an de cel puțin trei ori, ca Inspectoratul pentru Situații de Urgențe să oprească circulația.

Principalele lucrări se vor face la aceste plăci care de-a lungul timpului au început să se desprindă și să reprezinte un adevărat pericol pentru șoferi.

Pasajul Unirii va fi închis până la începutul lunii septembrie, timp în care muncitorii vor munci atât ziua, cât și noaptea, scrie digi24.ro.

Pasajul Unirii, lung de 800 de metri, a fost inaugurat în 1987. În 2017, o expertiză tehnică a arătat că se află într-o stare avansată de degradare. Primăria Sectorului 4 a preluat de la Primăria Generală, la începutul acestui an, administrarea pasajului și a alocat 53 de milioane de lei lucrărilor de reparații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *