Vicepreședintele Parlamentului European și fostul ministru al Apărării în Guvernul Adrian Năstase, Ioan Mircea Pașcu, într-o postare pe contul personal de Facebook despre care anunță că este un „pamflet”, tranșează subiectul Justiției și precizează faptul că a fost informat„ca decizia Consiliului Constituțional al Franței de a confirma subordonarea procurorilor ministrului justiției a produs o mare emoție pe plan intern si International”.
În acest sens, Ioan Mircea Pașcu menționează că „societatea civilă franceza a chemat la mitinguri masive împotriva acestui atentat la “independența procurorilor”.
Redăm postarea așa cum este aceasta găsită pe Facebook.
„Pamflet
Sunt informat ca decizia Consiliului Constituțional al Franței de a confirma subordonarea procurorilor ministrului justiției a produs o mare emoție pe plan intern si International. (De pilda, am aflat ca in Orientul Apropiat, palestinienii au încetat brusc orice protest la adresa deciziei americane de recunoaștere a Ierusalimului drept capitala a Israelului …) Pe plan intern, societatea civilă franceza a chemat la mitinguri masive împotriva acestui atentat la “independența procurorilor”.
In consecință, in toate marile orașe franceze se aduna in acest moment zeci de mii de cetățeni onesti, care protestează vocal împotriva acestei decizii arbitrare, solicitând desființarea Consiliului si arestarea membrilor săi.
Circulația este complet blocată in centrul capitalei, inclusiv pe Champs Elysees … Forțele de jandarmi împart flori protestatarilor, dându-le astfel de înțeles ca simpatizează tacit cu protestul lor îndreptățit.
Înțeleg ca la Departamentul de Stat al SUA se lucrează la o declarație, prin care Franța este atentionata imperativ (urged) sa renunțe la aceasta aberație constitutionala, iar mâine un grup de 10 ambasadori ai unor mari democrații se vor prezenta la Ministerul francez al justiției. Intenția este de a face cunoscuta preocuparea țărilor lor fata de acest atentat la adresa “independentei” procurorilor, care ar trebui nu numai sa nu fie subordonați nimănui, ci sa ia si locul judecătorilor in sălile de judecată!Înțeleg ca toată elita franceza este paralizata de aceasta reacție “sanatoasa” a societății franceze si a comunității statelor democratice!?
PS Cineva îmi comunica faptul ca societatea civilă franceza a decis sa ridice in Place de la Concorde un monument dedicat procurorului, la inaugurarea căruia va fi invitat Taica Lazar, alintat de apropiați cu apelativul “Corega”, recunoscut de ONU ca principal sprijinitor al “independentei” procurorilor pe plan mondial. (Cunoscătorii spun ca modelul statuii va fi nimeni altul decât procurorul roman Portocala, ca un elogiu adus activității neobosite a acestuia in lupta împotriva corupției; in plus va fi încă o fi încă o dovada a legăturilor istorice speciale dintre cele doua popoare, a faptului ca romanii nu ii abandonează pe francezi la ceas de ananghie!?)”

Nu ma gândeam ca nea Puiu, glumet de fapt, se poate ocupa de pamflete din înalta pozitie europeană deținută. Dar omul se schimba, încercând să răspundă prompt cerintelor comandamentului național al partidului car e l-a promovat în CE. Si cand e vorba de datorie si de subordonare, nea Puiu e un exemplu indiscutabil, neinteresandu-l nici o consecință. Si atunci „o arde pe comedie”, iar daca partidul i-o va cer, va juca si-n Las Fierbinți: sa fie primarul, sa fie Dorel, sa fie primarul sau politaiul. Nu conteaza, COJETA TEECE, PLICUL RAMANE! Si el e la nenea Puiu care oricând poate sa „pac cu el la razboiul”!