Skip to content
Societate

Patriarhia Română aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim

O delegație a Patriarhiei Române condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, va fi prezentă începând de miercuri la Ierusalim pentru a aduce Lumina Sfântă în țara noastră, anunţă basilica.ro.

Membrii delegației vor participa joi la Liturghia Cinei celei de Taină, la Spălarea Picioarelor, apoi la Denia celor douăsprezece Evanghelii, dar și vineri la slujba Prohodului care se oficiază noaptea, de la ora 21:00 în Mormântul Domnului.

În Sâmbăta cea Mare, Patriarhul Ierusalimului va oficia vecernia, la ora 13:00, în cadrul căreia se pogoară și se aprinde Sfânta Lumină”, a declarat pentru Radio Trinitas Arhim. Teofil Anăstăsoaie.

Ceremonialul pogorârii Sfintei Lumini începe în dimineaţa Sâmbetei Mari şi are ma multe etape.

Lumina Sfântă va ajunge la credincioşii români pentru al unsprezecelea an consecutiv în noaptea de Înviere prin reprezentanții Eparhiilor care vor veni pe Aeroportul din Otopeni în seara zilei de 27 aprilie 2019.

Tradiţia a fost instituită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *