Daniela Ioana Niță, patroana firmei Golden Ideas Fireworks Artists, compania care a livrat artificiile în clubul Colectiv, nu este la primele probleme cu justiția, după ce în 2009 a fost acuzată de magistrați că ar fi lansat focuri de artificii executate ilegal în mijlocul lacului Snagov.
În data de 18.05.2009, Snagov Tur SRL, custode al Ariei Naturale Protejate Lacul Snagov, a sesizat Biroul Arme, Explozivi, Substanțe Toxice al Inspectoratului de Poliție Județul Ilfov cu privire la focuri de artificii executate ilegal, în 16.05.2009, în mijlocul lacului, adică al Ariei Protejate.
Executantul focului de artificii a fost firma Golden Ideas SRL, care nu obținuse acordul custodelui Ariei Protejate pentru execuție, conform prevederilor Ordonanței 57 / 2007, informează euractiv.ro
Un document eliberat de Ministerul de Interne prin Inspectoratul de Poliție Ilfov în data de 11.01.2010, cu numărul de înregistrare 3085049, atestă faptul că pe numele Daniela Ioana Niță a fost întocmit dosar penal, iar în data de 29.09.2009 „s-a propus și confirmat începerea urmăririi penale de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
De asemenea, în dosarul 23934/303/2012, firma Golden Ideas a pierdut un litigiu cu DHL Logistic SRL, prin care firma Denisei Ioana Niță a fost obligată să ramburseze contravaloarea unor servicii prestate în sumă de 4.372,48 lei plus penalități de întârziere.
