Skip to content
Alegeri locale 2020

Patru primari traseişti, demişi de prefectul de Neamţ

digi24.ro

Prefectul George Lazăr a semnat, vineri, ordine de încetare a mandatelor de primari înainte de termen a edililor din oraşul Roznov şi comunele Alexandru cel Bun, Timişeşti şi Bahna. Prefectul a precizat că toţi cei patru primari candidează acum de la alte partide decât cele din partea cărora au fost aleşi la alegerile din 2016.

Am primit mai multe sesizări şi pe baza referatelor primite de la secretarii primăriilor am emis ordinele de încetare a mandatelor înainte de termen. Avem în evaluare mai multe situaţii ale unor primari sau consilieri locali care au schimbat partidul, inclusiv pentru Piatra-Neamţ, Boghicea, Poiana Teiului, Păstrăveni, Dobreni, Ştefan cel Mare sau Tarcău„, a declarat prefectul George Lazăr.

Potrivit Agerpres, Prefectura a trimis adrese către toate cele 83 de unităţi administrativ teritoriale în baza cărora va stabili dacă aleşii locali candidează acum de la alte partide decât cele din partea cărora au fost aleşi în urmă cu patru ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *