Skip to content
Internațional

Pentru prima dată, Administrația americană va avea o strategie de lucru cu Aliații privind regiunea Mării Negre

Twitter

Pentru prima dată, Administraţia americană va avea o strategie de lucru cu Aliaţii privind regiunea Mării Negre, a decis Congresul SUA, conform Ambasadei României la Washington, care precizează că legea care conţine această prevedere merge la promulgare la preşedintele Statelor Unite.

Congresul SUA a adoptat Legea Omnibus privind alocările bugetare aferente anului fiscal 2023. Printre prevederile acesteia se regăseşte solicitarea legislativului american ca, în 6 luni de la promulgarea legii, Secretarul de Stat al SUA împreună cu şefii altor agenţii federale relevante să prezinte Congresului o strategie de lucru cu aliaţii NATO din regiunea Mării Negre, pentru aprofundarea relaţiilor economice, consolidarea asistenţei economice şi de securitate pentru statele din regiune, inclusiv prin sprijinirea eforturilor pentru creşterea rezilienţei democratice”, anunţă reprezentanţa diplomatică într-un comunicat, potrivit news.ro.

Prevederea legislativă a trecut cu susţinerea ambelor partide din Congres.

Prevederea legislativă este rodul unei inițiative introdusă de un grup bipartizan de membri marcanți ai Congresului american precum senatorii Jeanne Shaheen, președinta Subcomisiei pentru Europa și cooperare regională de securitate din Comisia de relații externe a Senatului SUA (democrată), Mitt Romney, membru al Comisiei de relații externe a Senatului SUA (republican), dar și membri ai Camerei Reprezentanților precum Mike Turner și William Keating. Inițiativa a beneficiat de sprijinul unor membri importanți ai Senatului american printre care Chris Coons, Roger Wicker, Benjamin Cardin.

Prevederea face parte din pachetul legislativ cunoscut în Congresul american drept Legea Omnibus (care include și asistența pentru Ucraina constând în sprijin economic și militar). Detalii despre această prevedere sunt disponibile la adresa:  https://www.appropriations.senate.gov/download/division-k_-sfops-statement-fy23.

Elaborarea unei strategii a SUA față de regiune va constitui un instrument substanțial și comprehensiv pe care România îl susține pe deplin. În sprijinul acestei cauze, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, precum și diplomații Ambasadei României la Washington au purtat, încă de la debutul sesiunii legislativului SUA, numeroase discuții cu membri și experți ai Congresului american. De asemenea, tema Mării Negre se află constant pe agenda politică a ambasadei, în decursul anului fiind organizate numeroase evenimente care au avut drept scop creșterea vizibilității regiunii în rândul decidenților americani.

Consolidarea politicii externe a SUA față de regiunea Mării Negre este un proces binevenit în direcția creșterii angajamentului comprehensiv al SUA față de regiune, în domenii strategice precum apărarea, economia, reziliența democratică, ceea ce România a susținut constant.

Reamintim, totodată, că ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a purtat discuții, în marja Summit-ului NATO de la Madrid din această vară, cu senatorii americani membri ai Grupului de Observatori ai NATO din Senatul SUA, delegație condusă de senatoarea Jeanne Shaheen, inițiatoarea proiectului. De asemenea, ministrul a participat la dezbaterile reuniunii “Black Sea Security Summit”, organizată la Constanța de Comisia Congresului SUA pentru Securitate și Cooperare în Europa (Comisia Helsinki), pe care a co-prezidat-o la 1 iulie 2022, alături de senatorul american Roger Wicker, co-semnatar al proiectului de lege mai sus menționat”, a menţionat Ambasada României în Statele Unite ale Americii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *