Percheziții de amploare au loc, joi dimineața, la sediul clubului CFR Cluj.
Astfel, procurorii DIICOT efectuează 20 de percheziții la locații atât din Cluj-Napoca cât și din Capitală.
Vizați sunt și președintele clubului Iuliu Mureșan, dar și fostul șef al CFR Cluj Arpad Paszkany.
Există suspiciuni de delapidare a patrimoniului clubului sportiv, cu privire la sumele câştigate de CFR Cluj după calificarea directă în grupele Champions League, iar suma de aproape 9 milioane de euro ar fi fost însuşită ilegal de persoane din conducerea clubului, prin intermediul unor off-shore-uri din Cipru şi insulele Seychelles.
Prejudiciul estimat se ridică la aproape 9 milioane de euro, potrivit Antena 3.
