Procurorii DIICOT efectuează joi percheziții la sediul unei case de avocatură.
Ancheta vizează o grupare care a prejudiciat creditorii a două firme care activau în comerțul cu produse farmaceutice, potrivit romaniatv.net.
Astfel, procurorii efectuează cercetări față de un grup infracțional organizat constituit cu scopul de a prejudicia creditorii a două societăți comerciale având ca obiect de activitate comerțul cu produse farmaceutice. Anchetatorii suspectează că cele două firme au beneficiat de ajutor de la avocaţi prin crearea intenționată a stării de insolvență, iar mai apoi faliment, activele acestora fiind preluate de către o altă societate comercială controlată de către aceleași persoane, prin intermediul unor firme cu sediul în Olanda și Cipru.
Prin ordonanța din data de 18 mai 2015, a fost începută urmărirea penală „in rem” pentru comiterea infracțiunilor de constituire de grup organizat, delapidare și bancrută frauduloasă, se arată într-un comunicat DIICOT.
Dosarul este instrumentat împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.
ax
