Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Iași, cu sprijinul de specialitate al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi, efectuează joi cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, comise în cursul anului 2015.
„În cursul zilei de 09 iulie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 6 locații situate în județul Iași, din care 4 la sediul unei instituții publice„, se arată în comunicatul DNA, potrivit romaniatv.net.
Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile au avut loc la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Iaşi, anchetatorii ridicând documente din patru birouri.
De asemenea, se fac percheziţii şi la locuinţele a două persoane vizate în acest dosar.
