Arestați preventiv pentru trafic de persoane și viol, frații Tristan și Andrew Tate au fost aduși miercuri la Curtea de Apel București. Magistrații au analizat contestația lor la decizia arestării preventive.
Vineri, a venit rândul uneia dintre cele două românce inculpate din dosar să fie dusă la sediul DIICOT. Este vorba despre Luana Radu, fostă polițistă la o secție din Capitală. Aceasta a aruncat și ea un bilețel jurnaliștilor, cum au făcut frații Tate ieri, însă hârtia a fost luată de unul dintre polițiștii care o însoțeau.
Percheziția informatică a început săptămâna trecută, când, două zile la rând, frații Tate au fost duși la DIICOT. Și ieri le-au fost verificat zecile de dispozitive ridicate la percheziții. La intrare, aceștia au dat jurnaliștilor bilețele în care susțineau că nu există probe în dosarul în care cei doi, alături de două românce, sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și viol, potrivit euronews.
În cadrul perchezițiilor informatice, care au început săptămâna trecută, procurorii cercetează dispozitivele electronice ridicate la sfârșitul lunii decembrie din locuința celor doi.
Andrew și Tristan trebuie să fie și ei prezenți în momentul în care anchetatorii fac această percheziție informatică.
Frații Tate, în continuare în arest
Frații Andrew și Tristan Tate vor rămâne în arest, după ce Curtea de Apel București le-a respins contestația la decizia arestului preventiv. Aceeași decizie se aplică și în cazul fostei polițiste Luana Radu și Georgianei Nanghel, cele două femei supranumite „îngerii lui Tate”.
Andrew Tate, fost kickboxer devenit influencer, a declarat că a fost arestat fără ca procurorii să aibă probe împotriva sa și a fratelui său.
„I-am întrebat (pe procurori, n.red) despre probe și nu vă vor da nimic pentru că nu există. Veți afla adevărul despre acest caz în curând”, a afirmat Andrew Tate, la ieșirea de la Curtea de Apel București.
