Skip to content
Cluj Știri locale

Peste 20 de autoturisme parcate pe o stradă din Cluj-Napoca, găsite cu geamurile sparte/ Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat/ Doi tineri, audiaţi ca suspecţi

Masina politie news.ro

Peste 20 de autoturisme parcate pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca au fost găsite cu geamurile sparte şi bunurile din interior răvăşite, iar poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat. Doi tineri sunt audiaţi de poliţişti ca suspecţi în acest caz.

UPDATE – ”În urma cercetării efectuate la faţa locului şi a investigaţiilor ulterioare, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca au identificat şi depistat 2 tineri bănuiţi de săvârşirea faptelor. Cei doi se află în custodia poliţiştilor, urmând a fi clarificate toate aspectele de interes pentru soluţionarea cauzei”, a transmis IPJ Cluj.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 07.40, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de către un bărbat, despre faptul că pe strada Câmpul Pâinii din municipiu, a observat că autoturismul său, precum şi alte autoturisme din apropiere sunt avariate, prezentând urme de distrugere. Poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Cluj-Napoca s-au deplasat la locul indicat, unde, din primele verificări, s-a constatat că există un număr de 21 de autoturisme care prezintă urme de distrugere la nivelul geamurilor, iar bunurile din interiorul acestora ar fi fost răvăşite”, a informat Poliţia Judeţeană Cluj.

În prezent, se fac cercetări pentru a se stabili ce s-a întâmplat.

”Precizăm faptul că anterior evenimentului sesizat în zonă nu a fost reclamată o stare conflictuală colectivă, care să aibă la bază motive rău intenţionate”, a arătat sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *