UPDATE 19.30. Dozele de vaccin pentru Maratonul Vaccinării din Capitală au fost suplimentate, sâmbătă, a anunțat conf. univ. dr. Mihai Craiu, coordonatorul centrului de vaccinare Sala Palatului, potrivit Mediafax.
Craiu a spus că DSP București a trimis o tranșă suplimentară de vaccin pentru Maratonul Vaccinării din Capitală, astfel încât orice persoană să aibă doza dorită. „DSP București ne-a trimis astăzi (sâmbătă – n.red.) încă o tranșă suplimentară, așa că avem doze pentru toată lumea care dorește, care este clinic sănătoasă și care vine cu orice document de identitate legal valabil”, a spus conf. dr. Craiu, coordonatorul centrului de vaccinare Sala Palatului.
UPDATE 17.00. Peste 7.000 de persoane s-au vaccinat la Maratonul Vaccinării din Capitală, în ultimele 24 de ore, a anunțat premierul Florin Cîțu pe pagina de Facebook.
UPDATE 14.00. Peste 5.500 de persoane au fost vaccinate, până sâmbătă la amiază, la „maratonul” organizat în Bucureşti, eveniment deschis tuturor ce doresc să se imunizeze împotriva virusului SARS-CoV-2.
Potrivit organizatorilor, de vineri după-amiază au fost vaccinate 5.547 persoane, astfel: 3.361 de persoane la centrul de la Sala Palatului şi 2.186 de persoane – la centrul de la Biblioteca Naţională a României.
UPDATE 11.00. Peste 4.500 de persoane s-au vaccinat până sâmbătă dimineață, în jurul orei 9.00, potrivit organizatorilor. În total, au fost vaccinate 4.512 persoane, dintre care 2.735 la centrul de la Sala Palatului (773 pe tura de noapte) și 1.777 de persoane la centrul de la Biblioteca Națională (554 pe tura de noapte).
________________________________________________________________________
Peste 2.000 de persoane au fost imunizate, vineri, în cadrul Maratonului vaccinării desfăşurat în Bucureşti, a declarat preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, care a precizat că doritorii nu sunt nevoiţi să aştepte mai mult de 10 – 15 minute pentru a ajunge la rând.
Valeriu Gheorghiţă a spus că el personal a administrat vaccinuri, în cadrul maratonului, unui număr de 56 de persoane, în patru ore, iar ritmul de vaccinare a fost de aproximativ nouă persoane pe minut. „Activitatea este fluentă, foarte bine organizată, tocmai pentru că dispunem de resursă umană suficientă. (…) La Sala Palatului s-au vaccinat într-o oră 650 de persoane„, a declarat Gheorghiţă la Digi 24. Potrivit acestuia, doritorii nu vor aştepta mai mult de 10 – 15 minute pentru a ajunge la rând, chiar dacă afară sunt cozi.
Gheorghiţă a adăugat că astfel de campanii se vor derula, în următoarea perioadă, în mai multe oraşe mari, precum Cluj-Napoca, Iaşi sau Târgu Mureş. „S-a creat o atmosferă competitivă prin care autoritatea locală doreşte să se implice foarte mult„, după maratonul care a avut loc la Timişoara, a spus coordonatorul campaniei naţionale.
Maratonul vaccinării anti-COVID se desfăşoară la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti, cu participarea a circa 1.200 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi medicinişti. Maratonul a început vineri, la ora 16,00, şi se va încheia luni, la ora 8,00. Cu ocazia evenimentului, circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 este extinsă şi pe parcursul nopţii.
