Peste 500 de persoane au participat, sâmbătă, la Marşul diversităţii, organizat de Asociaţia Accept, în cadrul căruia au militat pentru reglementarea parteneriatului civil, informează b1.ro.
„Oricâtă rezistenţă ar manifesta Parlamentul naţional, societatea o ia înaintea politicienilor, ca de obicei”, a declarat directorul Asociaţiei Accept, Florin Buhuceanu, potrivit b1.ro.
Asociaţia arată într-un comunicat că, „în acest moment, persoanele LGBT din România nu se pot bucura de o viaţă de familie protejată de lege”.
Ca şi în ultimii ani, participanţii s-au adunat la Arcul de Triumf, îmbrăcaţi colorat, cu pene, măşti, pălării şi peruci, purtând steguleţe curcubeu şi baloane. Au fost cupluri gay, care mergeau ţinându-se de mână, travestiţi, dar şi alţi tineri, care au venit din solidaritate. Mulţi au venit pe biciclete, alţii cu câinii de companie.
În fruntea marşului a mers o remorcă cu difuzoare din care se auzea muzică tehno şi dance, participanţii la marş dansând pe traseu până la Piaţa Victoriei.
Ei au afişat totodată bannere cu mesajele „Egali”, „CNP-ul meu nu dictează cine sunt”, „Multicolor, nu tricolor”, „Suntem aici pentru cei care nu pot”, „Homofobia distruge vieţi”, „Libertate pentru dragoste”şi „Vrem parteneriat civil” şi au desfăşurat un steag curcubeu lung.
Ambasadorii Marii Britanii, Olandei, Finlandei şi Suediei, dar şi parlamentari din Suedia, Finlanda şi Danemarca au participat la acest eveniment.
Sursa foto: tvlitoral.ro
