Gruparea FCSB a anunţat miercuri că mijlocaşul Ovidiu Popescu a fost operat în urma unei rupturi de ligamente încrucişate şi că perioada de refacere va dura jumătate de an.
“Procedura a fost efectuată de Dr. Ion Bogdan Codorean şi Dr. Flavian Aramitu, iar perioada estimată de recuperare postoperator este de 6 luni”, a anunţat FCSB pe site-ul oficial.
Jucătorul Ovidiu Popescu s-a accidentat la un antrenament la sfârşitul lunii trecute la piciorul stâng iar verdictul medicilor a fost ruptură de ligamente încrucişate.
“S-a dus într-un pressing la un coleg, când a pus piciorul stâng, l-a pus în contră cu adversarul și i-a sărit genunchiul’, a spus atunci Nicolae Dică.
