Skip to content
Politică

Planurile lui Marius Rogin pentru Sectorul 4. Când se anunță oficial candidații EXCLUSIV INTERVIU

Candidatul din partea PNL la Primăria Sector 4, Marius Rogin, a acordat un interviu redacției PSnews.ro, în care a vorbit despre cum merg lucrurile în Sectorul 4, dar și despre ce avantaje are în fața celorlalți candidați.

Citește și: EXCLUSIV Candidat surpriză pentru Primăria Sectorului 4. Marius Rogin lasă Moldova pentru București

Totodată, întrebat cât de mult corespunde cu profilul de candidat dorit de locuitorii Sectorului 4, Rogin a explicat: „în mare măsură profilul meu este asemănător cu cel solicitat de electorat”.

Nu în ultimul rând, Rogin a dezvăluit, în excluvisitate pentru PSnews.ro, ce planuri are pentru locuitorii Sectorului 4.

Reporter PSnews.ro: Domnule Marius Rogin ați realizat lucruri uimitoare în perioada de precampanie electorală reușind să resuscitați o filială a PNL care nu a performat în trecut. Cum ați reușit acest lucru?

Marius Rogin: Am beneficiat de sprijinul colegilor mei și am reușit în scurt timp să organizez o echipă deosebit de performantă și bine legată care a reușit să aibă o activitate politică foarte intensă în teritoriu. În acest moment organizația PNL Sector 4 funcționează la turație maximă și așteaptă ca partidul să nominalizeze candidatul pentru a putea să desfășoare activitățile normale dintr-un an electoral. A trebuit să le redau membrilor din Sectorul 4 mentalitatea de învingători după ce vreme de opt ani de zile pierduseră în toate competițiile electorale. Este vorba despre oameni extraordinari care au o capacitate de muncă foarte mare și care împreună vor scoate un scor foarte bun la alegerile locale.

Reporter PSnews.ro: Când se anunță candidații?

Marius Rogin: În acest moment este realizată o analiză sociologică.   Sunt așteptate rezultatele acestui sondaj, iar pe baza lor, decizia urmează să fie luată în următoarele zile.

Reporter PSnews.ro: Dumneavoastră ați fost printre primii lideri PNL care au început să își promoveze imaginea în București. În ce măsură credeți că aveți un avantaj față de ceilalți competitori?

Marius Rogin: Întradevăr beneficiez de faptul că mi-am anunțat intenția de a candida imediat după alegerile prezidențiale. Acest lucru mi-a dat posibilitatea să organizez dezbateri, acțiuni în teritoriu, să discut cu cetățenii Sectorului 4. Au fost momente de pre-campanie electorală intensă și le mulțumesc pe această cale tuturor colegilor din organizația PNL Sector 4 care au ieșit pe stradă și au adus notorietate partidului.

Reporter PSnews.ro: Cât de mult corespunde Marius Rogin cu profilul de candidat pe care îl doresc locuitorii Sectorului 4?

Marius Rogin: Părerea mea, care poate să fie subiectivă, în mare măsură profilul meu este asemănător cu cel solicitat de electorat: am o vastă experiență politică, dar nu am fost implicat în scandaluri și afaceri controversate. Experiența contează foarte mult pentru că pe baza ei un candidat reușește, după alegeri să dezvolte proiectele pe care le-a propus cetățenilor. După opt ani ca și deputat în Parlamentul României și alți patru ani ca și consilier județean consider că am cunoștiințele și experiența necesară pentru a performa ca primar.

Toată această experiență m-a propulsat în funcții în care am vicepreședinte al comisiei de politică externă din Camera Deputaților sau vicepreședinte al Adunării Parlamentare a Mării Negre de unde am avut posiblitatea de a sluji interesele țării.

În acest moment cetățenii au nevoie de politicieni care să se gândească la felul în care să nu prezinte controverse în istoria lor de oameni politici și care să aibă experiența necesară pentru a administra instituțiile importante pe care doresc să le conducă.

Reporter PSnews.ro: Mulți se leagă de faptul că sunteți din Moldova…

Marius Rogin: O mulțime de bucureșteni sunt veniți din Moldova. Neculai Onțanu de la Sectorul 2 este născut în Moldova. Chiar și fostul primar de la Sectorul 4, Cristian Popescu Piedone este din județul Neamț. Eu am venit de mai mulți ani în București. Opt ani ca deputat i-am petrecut aici. Încă 4 ani de când mi-am terminat ultimul mandat i-am petrecut tot în Sectorul 4. Sunt 12 ani în care am cunoscut realitățile de aici.

Oricum, nu cred să existe un impediment în București din acest punct de vedere. Aproape 70% din familiile din Sectorul 4 au în componență un membru care are răcăcini moldovenești. Cred că locuitorii Sectorului 4 sunt mai puțin interesați de locul unde s-a născut viitorul primar. Oamenii sunt interesați de ce urmează să facă acel primar.

Reporter PSnews.ro: Ce le oferiți dumneavoastră locuitorilor din Sectorul 4?

Marius Rogin: Există o listă de priorități pe care le-am identificat din discuțiile cu locuitorii Sectorului 4. Sunt probleme pe care marea lor majoritate le-au semnalat. Am încercat să am în permanență un contact cu strada și am identificat care sunt problemele pe care alegătorii vor ca viitorul primar să le rezolve.

În primul rând, în Sectorul 4 există un număr infim de blocuri termoizolate. Marea majoritate a blocurilor de locuințe nu beneficiază de confort termic. Din analiza efectuată de noi, reiese faptul că există în Primăria Sectorului 4 fondurile necesare reabilitării termice. Aceasta este prioritatea zero pentru că locuitorii pierd sume importante de bani din cauza faptului că trebuie să consume mai mult agent termic iarna și mai multă electricitate vara.

Reporter PSnews.ro: Care ar fi cea de-a doua problemă pe care Marius Rogin ar rezolva-o dacă ar fi ales Primar al Sectorului 4?

Marius Rogin: A doua prioritate nu este neapărat administrativă. Ține mai mult de filosofia guvernării. Într-o viitoare administrație locală „Marius Rogin” la Sectorul 4 toleranța față de corupție va fi 0. Aceasta, împreună cu o transparență totală a actului administrativ pot să contribuie la sume mai mari de bani care să ajungă la bugetul sectorului și la o colaborare mai bună între cetățeni și primar.

Corupția diminuează fondurile oricărei administrații, iar dacă ea este eliminată, banii care altfel se furau ajung să fie folosiți în proiecte de anvergură care să fie benefice pentru cetățeni. Este un trend în acest moment. Este un fenomen care a fost declanșat de DNA și care trebuie continuat de toți oamenii politici care trebuie să lupte din toate puterile pentru a elimina corupția.

Pe de altă parte, din punct de vedere administrativ, o prioritate este implicarea în cât mai mare măsură a Primăriei Sectorului 4 în rezolvarea problemelor legate de infrastructura de transport.

Reporter PSnews.ro: Infrastructura de transport ține mai mult de Primăria Capitalei, cum credeți că puteți să rezolvați aceste aspecte?

Marius Rogin: Primarul Sectorului 4 trebuie să se lupte pentru cetățenii sectorului 4. Nu se poate să existe circulația blocată la Piața Sudului de luni de zile, iar primarul de sector, interimar, cum e el, să nu ia atitudine. Din postura de primar m-aș lupta cu toată primăria Capitalei, cu tot Consiliul General pentru ca lucrările să meargă bine. Mi-aș face birou la Primăria Capitalei sau pe șantier pentru a putea să urgentez finalizarea lucrărilor.

Pe de altă parte, edilul unui sector trebuie să ia parte activă la elaborarea strategiei de transport pentru că el cunoaște cel mai bine realitățile din zona sa. Aici intră atât aspectele care țin de pasajele de care este nevoie cât și de suplimentarea numărului de autobuze din Sectorul 4 sau construirea unor stații de metrou noi.

Reporter PSnews.ro: Am stabilit că reabilitarea termică, infrastructura de transport și eliminarea corupției reprezintă principalele trei priorități ale unei posibile „administrații Marius Rogin” la Sectorul 4. Ce alte probleme mai au locuitorii acestui sector?

Marius Rogin: Modernizarea instituțiilor de învățământ reprezintă una dintre prioritățile noastre în egală măsură cu celelalte trei. Este nevoie de investiții masive pentru ca școlile din Sectorul 4 să ajungă la standardele normale în Uniunea Europeană a secolului XXI. Este nevoie de programe after school care să le permită părinților să lase copiii supravegheați în condiții bune.

De asemenea, salubrizarea a fost indicată ca reprezentând o problemă pentru cetățeni și considerăm că există soluții de regândire a sistemului.

În această perioadă de pre-campanie am reușit identificarea problemelor și elaborarea unui plan de rezolvare a acestora împreună cu o întreagă echipă de specialiști. Am elaborat un program de 40 de pagini care ține cont atât de posibilitățile primăriei cât și de necesitățile cetățenilor. Sper să ne ajute Dumnezeu să ducem la îndeplinire acel program.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *