La sfârșitul anului trecut se vorbea intens despre posibilitatea ca premierul să devină președintele PNL. Dacian Cioloș era văzut drept salvatorul României și al liberalismului. Fără să fim surprinși, n-a fost chiar așa. N-a salvat nici țara, nici PNL-ul, dar a crescut în sondaje.
Organizarea alegerilor locale a stârnit un conflict între PNL și Cioloș, chiar dacă motivul a fost doar acela ca liberalii să câștige câteva voturi în fața PSD. Modificarea legii electorale era imposibilă în Parlament, iar PNL a pus presiune pe Cioloș, căruia i-a cerut o Ordonanță de Urgență, astfel încât alegerile locale să fie organizate în două tururi.
Avantajele premierului
Principalul avantaj al lui Dacian Cioloș e tocmai faptul că nici un partid nu este interesat să intre la guvernare până la finalul alegerilor parlamentare din 2016. Așa că șeful Executivului poate sta liniștit, mai ales că activitatea sa nu pune bețe în roate formațiunilor politice.
Fiind văzut drept tehnocrat, deși nu putem vorbi de așa ceva în cazul unui premier, deoarece Guvernul României nu este vreo companie, Dacian Cioloș a reușit să crească în sondaje, chiar și pe Facebook. Face pași mici, dar siguri spre afirmarea sa ca politician. Nu se implică în războaie cu Dragnea sau Gorghiu, care l-au criticat, nu se izolează în Palatul Victoria precum un rege, așa cum făcuse Ponta. Surprinzător e și faptul că n-a rezolvat nici o problemă a României și totuși a crescut în sondaje. Bun, nici n-a avut timp să se ocupe de acest aspect.
Chiar dacă n-a făcut politică, premierul o înțelege foarte bine și îi place. Da, Cioloș e capabil atât să tragă sfori în interiorul unui partid, cât și electoratul după el. Ceea ce poate face din fostul comisar european drept liderul de care au nevoie liberalii. Adică să nu ne închipuim că a acceptat să fie premier doar de dragul țării. Cu siguranță a negociat, dar rămâne de văzut cu cine și mai ales ce.
Dezavantajele premierului
N-a câștigat nici o bătălie politică. Sunt mulți politicieni buni, însă foarte puțini dintre ei își înving adversarii. Spre exemplu, Victor Ponta a crescut în preajma unor mari politicieni și totuși a pierdut alegerile prezidențiale, în fața unui primar de Sibiu. Uneori politicienii nu se luptă doar între ei, ci mai trebuie să cucerească și electoratul, măcar o dată la câțiva ani.
Perioada de guvernare ar putea reprezenta, mai târziu, un preț plătit de Dacian Cioloș și PNL. Miniștrii din cabinetul său au făcut mai multe gafe, mai multe afirmații răutăcioase și continuă să se lupte cu plagiatul. Acestea ar putea fi motivele pesediștilor să atace PNL și pe viitorul lor președinte, dacă acesta va fi Dacian Cioloș. Momentan nu se vede impactul acțiunilor miniștrilor deoarece politicienii nu luptă cu Guvernul de tehnocrați, însă orice greșeală politică se plătește. Vă mai amintiți de Ioana Petrescu, fostul ministru al Finanțelor, considerată tehnocrată, celebră pentru că a mustrat o bătrână care vindea usturoi?
Premierul a refuzat să facă jocurile liberalilor, atunci când a decis să nu dea Ordonanță de Urgență privind organizare alegerilor locale în două tururi. Este imposibil ca PNL să nu se întrebe, pe data de 6 iunie, în cazul în care vor pierde alegerile, ce s-ar fi putut întâmpla dacă Cioloș le îndeplinea poftele. Orice mare partid tinde să caute un vinovat, în loc să-și asume vina colectivă. Până acum, PNL nu a avut șanse atât de mari în vreo campanie electorală, ceea ce a acoperit acest joc de sumă zero specific politicii – dacă cineva pierde atunci altcineva câștigă. Așa că băieții deștepți din PNL îl vor ataca pe Dacian Cioloș, încercând să-i diminueze șansele la șefia partidului.
*
Există totuși posibilitatea ca Dacian Cioloș să conducă PNL precum o face la Palatul Victoria. Să existe un consens al grupurilor de interese din partid și fostul comisar european doar să încerce să împace pe toată lumea pentru a gestiona o bună colaborare între liberali. Cert e faptul că PNL are nevoie de un lider ca de oxigen, iar premierul Cioloș păstrează prima șansă chiar după alegerile locale.
