Proiectul legislativ inițiat de PMP, pentru anularea pensiilor speciale ale personalului Curții de Conturi, ale diplomaților, ale senatorilor și deputaților, ale personalului auxiliar din instanțe, ale funcționarilor publici parlamentari și ale Avocaților Poporului, a fost adoptat, miercuri tacit, fără dezbatere, de Senat și va fi trimisă Camerei Deputaților, forul decizional.
DETALII AICI: PMP, victorie de etapă: abrogarea pensiilor speciale a trecut tacit de Senat
În acest context, președintele PMP Eugen Tomac a declarat, în exclusivitate pentru PSNews.ro, că adoptarea inițiativei legislative, ”chiar dacă tacit de către Senat” reprezintă o modalitate de a face dreptate românilor.
Mai mult: liderul PMP consideră că ”nu pot exista pensionari care primesc o pensie sub o 1000 de RON” și ”pensionari speciali cu pensii uriașe”, dându-l exemplu în acest sens pe Avocatul Poporului.
”Pensiile speciale sunt un furt și considerăm că societatea românească poate pleca la un proiect de reformă de administrație și de credibilizare implicit a Parlamentului exact de la acest punct, eliminarea pensiilor speciale și reducerea numărului de parlamentari, ambele proiecte propuse de PMP. Ne bucurăm că demersul nostru a fost adoptat chiar dacă tacit de Senat și linia este să facem dreptate pentru toți românii în mod onest. Nu pot exista pensionari care primesc o pensie sub 1000 de RON și pensionari speciali care primesc pensii uriașe și cred că inclusiv pentru cei care fac parte din diferite structuri ale statului și beneficiază în prezent de specii speciale, se poate găsi o soluție onestă, nicidecum pensii uriașe care nu se justifică, cum își dorea de exemplu, Avocatul Poporului” a declarat președintele PMP.
Chestionat dacă acest proiect legislativ își va îndeplini scopul, Eugen Tomac a declarat că PMP ”va milita pentru acest obiectiv”, deoarece politicienii ”nu pot să meargă în Parlament” și să își dea o lege pentru a beneficia de pensie specială.
”(…) Noi vom milita pentru acest obiectiv pentru că nu poți să mergi în alegeri să le spui cetățenilor că ai ajuns în Parlament pentru a-ți da o lege specială, ca politicienii să aibă pensii speciale. N-am auzit pe nimenim să promită așa ceva în campania electorală. Ori, aici este o chestiune de responsabilitate și miza noastră va fi să mobilizăm cetățenii să înțeleagă că demersul este unul justificat”, a afirmat reprezentantul PMP.
Facem precizarea că proiectul a fost inițiat de parlamentarii PMP, în frunte cu fostul președinte, Traian Băsescu, care propun în schimb majorarea substanțială a veniturilor invalizilor și veteranilor de război, precum și a văduvelor acestora, argumentând că ”statul are datoria morală de a se întoarce cu recunoștința cuvenită către adevărații ei eroi”, care în prezent primesc o recompensă medie de 239 de lei pe lună.
”Sursa de finanțare pentru acoperirea creșterii cheltuielilor cu recompensele acordate invalizilor de război, veteranilor de război, văduvelor de război și văduvelor de veterani de război, precum și urmașilor personalului armatei decedat în teatre de operații va fi asigurată prin abrogarea pensiilor de serviciu aflate în afara principiului contributivității, jurisprudenței Curții Constituționale și practicii statelor NATO”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.
Potrivit Casei Naționale de Pensii, la finalul lunii octombrie 2018 în România erau aproape zece mii de beneficiari de pensii speciale, fără a lua în calcul militarii și polițiștii, pensia medie fiind de peste 17.000 de lei.
Cei mai mulţi, respectiv 3.611, erau beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor. Pensia medie în cazul acestora a fost de 17.132 lei, din care 15.897 lei cota suportată din bugetul de stat, iar diferenţa din bugetul asigurărilor sociale de stat.
De Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României beneficiau 860 de persoane. Pensia medie era de 5.480 lei, din care 3.324 lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 813 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.371 de lei (2.654 lei suportaţi de la bugetul de stat).
Potrivit sursei citate, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.464 pensionari, iar pensia medie se ridica la valoarea de 10.689 lei, din care 7.523 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari ai Curţii de Conturi s-au acordat unui număr de 609 persoane, media fiind de 7.640 lei, din care 4.222 lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.814 pensionari, pensia medie fiind de 3.998 lei, din care 2.325 lei suportaţi din bugetul de stat.
Potrivit informațiilor transmise de Camera Deputaților și Senat anul trecut, numărul parlamentarilor pensionari este aproape dublu față de cel al senatorilor și deputaților în funcție. 506 foști deputați și 221 de foști senatori primesc celebra indemnizație pentru limită de vârstă. În total, 727 foști demnitari, față de 465 cât numără în prezent Parlamentul. Pensiile speciale sunt cuprinse între 1.800 și 13.500 de lei pe lună, iar costul lunar al acestora depășește trei milioane de lei.
