Skip to content
Politică

PNL angajează firmă specializată pentru auditul partidului

Partidul Național Liberal angajează firmă specializată pentru auditul partidului.

Co-președintele Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu, a declarat astăzi că intenționează să angajeze o firmă care să facă auditul partidului.

„O să le propun colegilor mei astăzi să votăm rapid să fie împuternicită comisia de unificare să selecteze o firmă care să facă un audit intern al partidului, care să arate starea de fapt a lucrurilor, nivelul de competență a resurselor umane, direcțiile pe care PNL va trebui să le abordeze, astfel încât PNL să rămână cel mai credibil partid de dreapta din România care să-și fixeze ca obiectiv câștigarea alegerilor parlamentare„, a anunțat Gorghiu, înainte de ședința Biroului Politic Național al PNL, potrivit agerpres.ro.

Ea a adăugat că va propune totodată ca în decembrie să aibă loc o ședință a Consiliului Național al PNL.
Voi propune ca foarte repede, undeva la începutul lunii decembrie, să avem un Consiliu Național care să valideze următoarea propunere: toți candidații validați pentru primării să fie președinți unici în organizațiile unde vor candida, asta ar însemna aproape 2.000 de candidați desemnați ai PNL să fie președinți unici, va fi un pas important care la mijlocul lunii decembrie se va concretiza„, a arătat liderul PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *