Skip to content
Politică

PNL Argeș, cu arme şi bagaje în barca lui Ludovic Orban

Facebook

PNL Argeș salută decizia filialelor din țară care, în ultima săptămână, și-au manifestat susținerea pentru președintele Ludovic Orban, alegând să îi acorde sprijinul pentru un nou mandat, la următoarele alegeri care vor avea loc la Congresul PNL.

Într-o postare pe pagina de de Facebook, PNL Argeș aminteşte că a fost printre primele filiale din țară care și-au afirmat susținerea pentru Ludovic Orban ca președinte al partidului. Astfel, pe 25 ianuarie, Biroul Politic Județean al PNL Argeș a adoptat, cu unanimitate de voturi, rezoluția de susținere a lui Ludovic Orban ca președinte al partidului, precum și a Biroului Permanent Național, în actuala sa componență. Rezoluția s-a bazat pe performanțele indiscutabile ale lui Ludovic Orban, atât ca premier al României, cât și ca lider liberal.

“Am fost printre primele organizații din țară care și-au declarat, în mod public, susținerea pentru președintele partidului, Ludovic Orban, atât pentru un nou mandat în fruntea Partidului Național Liberal, cât și ca răspuns la adresa atacurilor la care era supus în acea perioadă.

Ludovic Orban a dovedit că este un prieten al Argeșului, demarând și deblocând, în timpul guvernării PNL, proiecte de infrastructură care vor contribui la dezvoltarea economică a județului. Ca prim-ministru, într-o perioadă extrem de dificilă, de criză sanitară, a reușit să mențină echilibrul economic și social al țării.

Ca lider al partidului, Ludovic Orban a reușit să aducă PNL la guvernare într-o perioadă în care PSD amenința să separe România de Uniunea Europeană. Condus de Ludovic Orban, PNL, principalul partid din coaliția de guvernare, va contribui în perioada următoare la finalizarea proiectelor de infrastructură așteptate de toți românii și va pune umărul pentru digitalizarea și modernizarea instituțiilor statului român.

Salutăm decizia colegilor din țară și îi asigurăm pe români de faptul că PNL va pune, în continuare, pe primul loc dezvoltarea României!”, a declarat președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu.

2 comentarii la “PNL Argeș, cu arme şi bagaje în barca lui Ludovic Orban

  1. PNL e pardid de guvernare ca să câștige următoarele alegeri cu majoritatea trebuie să facă lucruri simple precum sunt oameni, deci puneți omul potrivit pentru țară și nu pentru o regiune, puneți omul care e disciplinat ca să fie exp pentru cei ce nu sunt, să curățească partidul de hoți, nu trebuie să mai facă compromisuri, dacă domnul Orban continuă să fie și să susțină oameni care se știe că au contribuit la distrugerea țări veți pierde, vă doresc lucru bun și să reușești să duceți partidul acolo unde era odată la libertatea ideilor și idealelor tuturor nu doar celora care fac parte din partid ca țara să schimbe cursul spre democrație SUCCES ❤️

  2. exceptional comentariul anterior, PNL si L. Orban tolereaza parlamentari hoti, corupti si traseisti din PSD. La Gorj toti trei parlamentarii PNL vin din PSD, doi dintre ei fac afaceri de zeci de milioane de euo rcu statul pe care il fraudeaza de ani de buni. Orban stie de situatie dar nu a luat nici o masura, de aceea in Gorj PNL a pierdut alegerile si la locale si la parlamentare, iar la urmatoarele alegeri PNL se va scufunda si mai mult, in toata tara daca Orban nu este inlocuit. Emil Boc este ca mai buna optiune pt. PNL, mai ales ca PMP l-a ales pe Cristian Diaconescu presedinte care sigur va fi candidatul PMP la prezidentiale, Orban nu va avea nici o sansa in fata lui CD. Campania de sustinere inceputa cu 6 luni inaintea congresului seamana a disperare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *