Într-un interviu pentru PS News, președintele organizației PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, este de părere că oferta UDMR de a ceda funcția de prefect de Cluj pentru cea din Bihor ar trebui negociată astfel încât să nu intre în conflict cu organizația PNL Bihor, care deține prefectura județului. Buda susține că sunt și alte funcții importante care ar putea ajunge la UDMR în schimbul Prefecturii Cluj.
„Am văzut declarațiile colegilor de la UDRM. Sunt aspecte pe care le vom discuta în interiorul partidului. Noi, cei de la organizația PNL Cluj, ne vom susține până în pânzele albe această solicitare de a avea prefect la Cluj, plecând de la performanțele acestei organizații la nivel național, deoarece avem cel mai mare număr de voturi din toate județele țării, astfel încât considerăm că acest post trebuie să revină PNL-ului.
Nu avem o dispută PNL Cluj vs. UDMR Cluj. Aceeași abordarea am fi avut-o și dacă acest post ar fi revenit celor de la USR, pentru că este vorba despre o recunoaștere a performanțelor și a meritelor organizației PNL Cluj în bătăliile electorale care s-au dat de-a lungul timpului.
Discuțiile continuă în interiorul partidului, în interiorul coaliției, și sper că până la urmă să găsim un numitor comun în vederea găsirii unei rezolvări pentru această mică sau mare problemă, depinde cum vreți să o luați.
Nu vreau să avem o abordare de genul „ia de la Bihor, dă-mi mie”. Nu trebuie să introducem în ecuație Bihorul. Sunt foarte multe alte posturi care pot fi negociate, care pot fi date la schimb într-o compensare, într-o coaliție lucrurile se mișcă, dar în niciun caz nu vreau să discutăm în logica faptului că acum avem o bătălie între PNL Cluj și PNL Bihor, nu. Suntem colegi, suntem prieteni, ne știm de-o viață, astfel încât nu cred că trebuie să punem problema în această logică și în această manieră de a fi PNL Cluj vs. PNL Bihor. Cred că vom găsi o formulă de colaborare.
Noi la Cluj colaborăm foarte bine cu UDMR. Am avut o relație foarte bună de-a lungul istoriei și când am avut noi nevoie de ei, aceștia au fost lângă noi, când n-am avut nevoie oricum i-am luat lângă noi în aceeași manieră, pentru că și ei puteau să facă majoritate cu PSD-ul și totuși au venit lângă noi, tocmai pentru că împreună am reușit să gestionăm o situație complicată”, spune Buda.
De asemenea, acesta a menționat că cele două partide pot negocia și prin alte modalități Prefectura Clujului.
„Sunt foarte multe alte lucruri care pot să compenseze Prefectura Clujului. Într-o coaliție de guvernare sunt foarte multe funcții politice de împărțit, și până la urmă pe această logică trebuie să mergem”, a conchis Daniel Buda.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că formaţiunea sa este dispusă să cedeze liberalilor postul de prefect de Cluj, dar vrea la schimb un post similar, fiind avansată ideea funcţiei de prefect în Bihor.
„Se poate schimba prefectul de Cluj cu cel de Bihor. Pentru noi nu era Clujul prima opţiune dar asta a ieşit în urma negocierilor. Se poate schimba prefectură cu prefectură, Bihorul cu Clujul, asta este singura posibilitate”, a spus Kelemen”, a declarat Kelemen Hunor pentru Cluj24.ro.

Ce mizerie. Totul se vinde, totul se ofera.
O perioada neagra pentru tara. In plus opozitia psd-ciolacu(tradatorul votantilor psd) este la pamint.