Partidul Naţional Liberal (PNL) îl urechează pe prim-ministrul Victor Ponta în scandalul alegerilor parţiale. Ce spune justiţia în legătură cu această situaţie.
PNL atrage atenția că sunt „fără precedent” deciziile instanțelor de judecată împotriva Guvernului condus de Victor Ponta. Acestea l-au obligat, succesiv, pe Ponta să organizeze alegeri parțiale locale și parlamentare, însă, prin “abuz de putere”, cum a fost catalogat chiar de judecători, prim-ministrul a refuzat să pună în aplicare legea, acuză liberalii.
În acest sens, peneliştii amintesc că există trei decizii doveditoare ale instanțelor: una a Curții de Apel Cluj (din 3 aprilie 2015, prin care s-a constatat “abuzul de putere” pentru că Executivul a refuzat să organizeze alegeri pentru președinția Consilului Județean Cluj) și două ale Curții de Apel București.
În concordanță cu decizia instanței de la Cluj, CAB a obligat, în 19 mai 2015, “pârâtul să procedeze la stabilirea datei organizării alegerilor parlamentare parțiale” în 13 circumscripții. Curtea a apreciat sesizarea PNL ca fiind întemeiată, subliniind că s-au încălcat o serie de legi electorale și administrative. Prin urmare, Curtea de Apel București a constatat și concluzionat:
– “Guvernul avea obligația de a stabili data organizării alegerilor, iar această obligație izvora din lege, neputându-se opune argumente de oportunitate (…), respectiv aprobarea bugetului pentru desfășurarea alegerilor parțiale sau necesitatea stabilirii în mod unitar, corelat cu luarea în considerare a tuturor aspectelor financiare, logistice și umane pe baza avizelor de specialitate ale ministerelor și instituțiilor publice cu atribuții”.
– „Guvernul României, în calitate de autoritate publică, are obligația executării legii și a organizării executării legii, în speța de față pârâtul având obligația organizării alegerilor, în condițiile și termenele prevăzute de actele normative, neavând un drept de apreciere cu privire la acest aspect (…)”.
Mai mult, instanța de judecată a obligat Guvernul, pe 26 mai 2015, “să procedeze la stabilirea datei organizării alegerilor parțiale locale pentru funcția de primar” în 28 de localități și “să procedeze la stabilirea datei organizării alegerilor parțiale locale pentru funcția de președinte al consiliului județean în circumscripția electorală a județului Vâlcea și a județului Neamț”.
CAB a apreciat sesizarea PNL ca fiind întemeiată, arătând că:
– „după constatarea vacantării postului prin ordin, în maximum 90 de zile de la împlinirea termenelor stipulate (…) Guvernul are obligația legală de a stabili data alegerilor locale parțiale”;
– ” remarcă faptul că marja de apreciere a autorității este, însă, redusă, chiar inexistentă, în condițiile în care legiuitorul înțelege, cum este cazul în speță, să stabilească termenul maxim pentru data alegerilor parțiale locale”;
– „fixarea datei alegerilor nu mai rămâne la latitudinea autorității publice centrale competente, ci ea trebuie respectată în condițiile stipulate de legiuitor”.
„PNL a susținut – prin votul său – nevoia unei noi legislații electorale, însă nu poate admite că premierul Victor Ponta a obstrucționat permanent organizarea alegerilor parțiale. Aceste realități trebuie subliniate! Victor Ponta este cel care a refuzat în mai multe rânduri, și nu altcineva, să pună în aplicare mai multe decizii ale instanței în privința organizării alegerilor parțiale”, se dezlănţuie liberalii.
În acest sens, PNL îi atrage atenția premierului Victor Ponta că deciziile judecătorești amintite au fost date înaintea modificării legislației de către Parlament. Totodată, peneliştii consideră că „sfidarea dreptului la vot, practicată de Victor Ponta începând cu Diaspora și terminând cu cei peste 2 milioane de români care nu și-au putut vota reprezentanții în administrație și Parlament, reprezintă un atac fără precedent la democrația din România”.
