Skip to content
Politică

PNL începe săptămâna cu un atac la Guvern. Ce spune şeful senatorilor jurişti

Partidul Naţional Liberal (PNL) începe săptămâna cu un atac la Guvern. Ce spune preşedintele Comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc.

El a anunţat, luni, în urma şedinţei comisiei, că, pe lângă avizul negativ dat de aceasta proiectului de Cod Fiscal, „au fost avizate şi câteva amendamente, care vin să readucă un echilibru în abordarea Guvernului pe acest Cod Fiscal, o abordare care a fost până acum populistă, ca a unui guvern care se pregăteşte să se retragă”.

Boboc apreciază că un astfel de guvern „poate promite orice pe ultima sută, pentru că ştie că nu mai are responsabilitatea aplicării acestor măsuri”.

Senatorul a atras atenţia că România se află în categoria ţărilor europene care au o stabilitate, „stabilitate la care nu vrem să renunţăm şi pe care trebuie cu orice preţ s-o păstrăm”.

„Dacă guvernul Ponta propune în stânga şi în dreapta micşorări la buget, dar vine şi ne spune în fiecare zi cum majorează cu procentaje semnificative venituri ale bugetarilor, ne întrebăm dacă ne şi permitem treaba asta”, a criticat Cătălin Boboc.

Politicianul a precizat că, deşi PNL „încurajează măsura de reducere a fiscalităţii şi susţine creşterea veniturilor pentru toate categoriile de angajaţi”, liberalii nu sunt de părere „că poţi să promiţi azi orice şi, după 3 luni, să spui că nu ai de unde să dai”.

„Noi considerăm că se impun reduceri progresive, bine calculate şi dublate de măsuri de reforme structurale (de exemplu, reducerea unor cheltuieli publice inoportune). Atunci poţi face şi majorări, pe măsură ce aceste macroechilibre sunt păstrate. Ideea nu o respingem, dar modalitatea populistă pe care Ponta o propune este una cu care nu putem fi de acord”, a mai arătat Boboc.

2 comentarii la “PNL începe săptămâna cu un atac la Guvern. Ce spune şeful senatorilor jurişti

  1. Inteleg de le jegosul asta ca ce e bine pentru populatie… nu se poate ! Pai atunci sa plece dracului toti acasa ! Ca vad ca nu s-a putut decat pentru Iohannis sa-i creasca de trei ori salariul, in rest nu se poate nimic pentru prostime, in viziunea liberalilor astia basisti !

  2. boboc asta e prost .cum dracu de l au pus seful comisiei juridice.el e prost rau dar probabil ca maximum e madam gorghiu si aleg mai prosti ca ea ca sa o menajeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *