Copreședintele PNL Alina Gorghiu dorește ca Executivul să prezinte stadiul negocierilor cu creditorii internaționali, în condițiile în care PNL intenționează să semneze un nou acord cu FMI.
„Acest acord cu FMI, CE şi Banca Mondială urmează să expire în luna septembrie. În acest moment, îi solicităm lui Victor Ponta sau lui Liviu Dragnea, că nu mai ştim cine se raportează ca şef la PSD, să spună dacă Guvernul a demarat negocieri cu FMI pentru prelungirea acordului, dacă le-au demarat, în ce etapă sunt, iar, dacă nu s-a întâmplat absolut nimic, îi cerem să demareze negocierea unui nou acord cu toate aceste instituţii pentru menţinerea stabilităţii economice în România”, a spus luni Alina Gorghiu, citată de adevărul.ro.
Totodată, copreședintele PNL a făcut mai multe precizări despre poziția partidului pe care-l conduce față de acordul cu creditorii internaționali.
„Poziţia PNL, discutată astăzi în şedinţa Biroului Politic, este una foarte clară, că România are nevoie de acest acord înnoit cu FMI, CE şi BM, pentru că acest lucru nu ne oferă doar fonduri europene suplimentare şi dobânzi reduse la împrumuturi, ci şi garanţia că vom rămâne în parametri economici stabili, creşte încrederea investitorilor în economia noastră şi ne ajută să mergem mai departe cu reformele necesare”, a adăugat Gorghiu.
