Comisia de statut a Partidului Național Liberal se întâlnește, vineri, la ora 17:00, la sediul central din Modrogan pentru a centraliza toate propunerile venite de la liderii din teritoriu cu scopul de a modifica statutul partidului.
Acestea vor fi trimise sâmbătă Consiliului Naional de Coordonare ( CNC) pentru aprobare, cele mai importante propuneri vizând modalitatea de alegere a președintelui și conducerii centrale a formațiunii.
Până în prezent au apărut două curente de opinie în ceea ce privește regulile de numire a președintelui și a conducerii centrale a PNL. Unii liberali din teritoriu au venit cu propunerea ca președintele să fie ales de toți membrii PNL, pe când alții doresc menținerea sistemului electoral de până acum.
Se poartă o dezbatere asupra faptului dacă președintele, alături de secretarul general și de prim-vicepreședinți, să fie numiți pe baza unei moțiuni, un document-program care să cuprindă principalele direcții strategice și angajamente pe care și le ia cel care vizează funcția supremă în partid, potrivit news.ro.
Dacă se optează pentru această variantă, în cadrul Convenției ar fi ales doar președintele și echipa restrânsă de lideri centrali, urmând ca vicepreședinții să fie aleși ulterior prin votul membrilor CNC. Astfel, toate propunerile de modificare a statutului se vor centraliza vineri, în comisia de statut și vor fi supuse aprobării Biroului Politic Național (BPN), apoi a Consiliului Național de Coordonare (sâmbătă, la Palatul Parlamentului).
Liderii PNL au programat ședința BPN de luni în calendarul alegerilor interne: convocarea Consiliului Național de Coordonare pentru data de 4 martie, terminarea alegerilor organizațiilor județene până pe 2 mai și organizarea Convenției Naționale pentru desemnarea noii conduceri a partidului în 17 iunie.
