Curtea Constituțională a României (CCR) a decis să respingă sesizarea grupului din Senat al PNL privind numirea lui Marian Enache în funcția de judecător al Curții.
Cătălin Boboc, senator PNL, a comentat pentru PSnews.ro decizia magistraților, precizând că „sunt la fel de judecători, la CCR, toți”.
„Deciziile Curții sunt obligatorii, așa că nu se discută. O respectăm, n-o comentăm. Mergem mai departe.
Așa a fost opțiunea noastră (n.r. Mona Lisa Neagoe). Cei de la PSD au propus altceva, chiar dacă nu și-au asumat această nominalizare pentru că așa le-a spus domnul Dragnea. Au propus pe altcineva. Este o opțiune.
Acesta e motivul pentru care a fost propusă de grupul PNL, doamna Mona Lisa Neagoe, pentru că este un judecător de carieră, judecător cu experiență.
Domnul Marian Enache va fi din iulie judecător la Curtea Constituțională, asta înseamnă că e potrivit. E judecător la Curtea Constituțională. Punct. Ce să mai discutăm?
Nu sunt judecători la CCR de mai multe feluri. Sunt la fel de judecători, la CCR, toți. Acum experiența din privat se va vedea după aceea la activitatea pe care o au acolo”, a spus Cătălin Boboc, senator PNL.
