Partidul Național Liberal se va adresa Comisiei Europene în problema schimbărilor realizate de guvern prin Ordonanța de urgență privitoare la conducerea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, ANCOM.
Preşedintele interimar al partidului, Raluca Turcan, atrage atenţia că şeful statului a fost eliminat din procedura de numire a preşedintelui ANCOM în mod netransparent şi fără nicio justificare.
Raluca Turcan susţine, într-un comunicat de presă, că această decizie ridică suspiciuni cu privire la intenţia actualei puteri de a altera independenţa acestei autorităţi. Raluca Turcan aminteşte că reprezentanţii Comisiei Europene au reproşat României instabilitatea instituţională de la nivelul ANCOM generată de intervenţii politice repetate pentru schimbarea conducerii instituţiei.
„ANCOM - autoritate care reglementează o piaţă de 4 miliarde de euro în domeniul comunicaţiilor electronice — a fost parazitată de PSD. PNL se va adresa oficial Comisiei Europene cu privire la schimbările operate de Guvern prin OUG asupra procedurii de numire a conducerii ANCOM. Guvernul a schimbat intempestiv, prin OUG, modul de numire a conducerii ANCOM. A fost eliminat preşedintele Românei din procedura de numire a preşedintelui ANCOM„, a anunţat joi liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, potrivit Agerpres.
Citește și: Guvernul l-a scos pe Iohannis de pe o piaţă de miliarde de euro
