Skip to content
Politică

PNL nu se bazează doar pe anticipate. Quintus: Avem un plan 2, un plan 3…

Partidul Naţional Liberal (PNL) nu se bazează doar pe varianta alegerilor anticipate. Anunţul a fost făcut, joi după-amiază, de preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu-Quintus.

Seniorul liberal a declarat, la sediul PNL din Modrogan, că este nevoie nu atât de schimbarea clasei politice, cât de „împrospătarea” ei.

„Toată această operaţiune nu se poate face decât dacă schimbăm Parlamentul. Cât timp parlamentarii vor fi acolo (jumătate din ei compromişi, jumătate din ei temători), nu putem face nimic. De aceea, este nevoie să ajungem la alegeri anticipate, atât timp cât, constituţional, este posibil”, a afirmat Quintus.

Răspunzând unei întrebări, Mircea Ionescu-Quintus a dat asigurări că PNL are planuri de rezervă, dar nu a precizat care sunt acestea.

„Avem un plan 2, un plan 3. Dacă ne gândim la ele, scădem puterea de a îl susţine pe acesta (al anticipatelor – n.r.). Am prea mare experienţă politică şi constituţională. Vreau să vă spun: cât timp mai sunt nişte parlamentari care nu demisionează (grupul minorităţilor nu pleacă de acolo), Parlamentul nu e desfiinţat. Am fost şi eu într-un guvern de un an şi o lună, guvernul Stolojan (1991-1992 – n.r.), şi nu am făcut nimic în afară de organizarea unor alegeri corecte”, a relatat liberalul.

Întrebat despre consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, la care a luat parte joi, Quintus a răspuns: „Avem această relaţie bună,de încredere. Când ne putem sfătui, o facem cu plăcere”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *