Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat în unanimitate un protocol de colaborare politică şi parlamentară cu Partidul Naţional Democrat (PND), dar acest lucru nu înseamnă alianţă politică sau electorală, a precizat, marţi, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu.
Potrivit acestuia, prin acest protocol, cele două partide îşi unesc forţele în Parlament şi în teritoriu.
„Am constatat (…) că împărtăşim aceleaşi valori, avem aceleaşi obiective şi din acest punct de vedere, iată, unificăm forţele în Parlament prin unificarea grupurilor parlamentare, iar în teritoriu, printr-o colaborare foarte strânsă între organizaţiile locale şi aleşii noştri locali. Nu e un protocol nici de fuziune, nici de alianţă politică, nici de alianţă electorală. Este un act de voinţă politică. În plan parlamentar, PND nu va depune candidaţi la alegerile parlamentare. Vom susţine împreună aceiaşi candidaţi pe care îi vom discuta împreună în perioada următoare”, a explicat Voicu, potrivit agerpres.ro.
La rândul său, preşedintele PND, Daniel Fenechiu, a afirmat că PNL a fost singurul care „a întins o mână” partidului său.
„Există o compatibilitate de proiecte, de principii. Cred că suntem singurele două partide care au un cod de integritate pe care îl respectă”, a adăugat Fenechiu.
Întrebat dacă o să candideze pe listele PNL, acesta a răspuns: „Probabil că da”.
