Skip to content
Politică

PNL Sector 4 anunță că un consilier liberal a fost exclus din partid. Care este motivul

Inquam Photos/Octav Ganea

Robert Cristian Florea, ales viceprimar al Sectorului 4, va fi exclus din PNL și va fi înlocuit în consiliul local, anunță liderul filialei, Pavel Popescu. „PNL Sector 4 îl va înlocui de urgență pe consilierul trădător. Această victorie a primarului Băluță este doar una de moment”, a anunțat Popescu

Organizația PNL Sector 4 a decis să îl excludă din partid pe consilierul local Robert Cristian -Florea, ales astăzi viceprimar al Sectorului 4, cu sprijinul PSD, pe o procedură de vot abuziv impusă de primarul Daniel Băluță. Respingem categoric acest mod de a face politică, iar Organizația PNL Sector 4 îl va înlocui de urgență pe consilierul trădător, în Consiliul Local, cu o persoană care să reprezinte cu adevărat Partidul Național Liberal”, transmite liderul PNL Sector 4, Pavel Popescu.

El precizează că liberalii vor contesta votul din ședința de vineri, prin care au fost aleși viceprimarii din acest sector și vom reface majoritatea politică în Consiliu.

„Această victorie a primarului Băluță este doar una de moment. Vom corecta decizia de astăzi, pentru a reflecta cu adevărat votul cetățenilor din Sectorul 4, pentru o nouă majoritate, de dreapta”, conchide Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *