PNL pregătește o alianță cu USR și PMP pentru primăriile de sector din București, încercând să împartă candidaturile între cele 3 partide. Fiecare partid ar avea șansa să-și impună candidații și să se bucure de sprijinul alianței pentru a învinge PSD în 2020.
Surse politice au declarat pentru PS News că PNL vrea 3 sectoare, USR-ului îi oferă 2 sectoare și PMP s-ar alege cu candidatura într-un singur sector. PLUS, partidul condus de Dacian Cioloș, ar fi răsplătit cu funcția de viceprimar al Primăriei București, oferită lui Vlad Voiculescu, dacă va câștiga Nicușor Dan. Funcția de viceprimar, în orice primărie din țară, are mai mult rol onorific. În orice caz, Vlad Voiculescu ar sta în umbra lui Nicușor Dan și ar trebui să accepte acest rol după ce în urmă cu câteva luni spunea că îl poate învinge la alegerile locale din 2020.
PNL vrea să obțină candidatura la Sectorul 2 din București, unde l-ar trimite în luptă pe Dan Cristian Popescu, care ocupă funcția de viceprimar al Sectorului 2. Acesta este și singurul candidat liberal care are șanse mari să câștige o primărie de Sector, potrivit unui sondaj comandat de PNL. Dar susținerea lui Dan Cristian Popescu a provocat multe nemulțumiri în partid, deoarece ministrul Educației, Monica Anisie, ar încerca să-și asigure candidatura, au spus surse politice pentru PS News.
PNL este nevoit să-l susțină pe Dan Cristian Popescu deoarece viceprimarul este dispus să candideze chiar și independent dacă nu primește susținerea partidului. Prin urmare, Ludovic Orban este pregătit să-și anunțe sprijinul pentru Dan Cristian Popescu.
Conducerea PNL vrea să le ofere celor de la USR candidatura în Sectoarele 1 și 3 din București, la alegerile locale. Sectorul 1 le convine celor de la USR, unde Clotilde Armand va încerca să obține victoria, după ce în 2016 a fost foarte aproape de victorie. Însă USR nu ar vrea Sectorul 3 deoarece este cel mai greu de câștigat. Robert Negoiță se bucură de aprecierea electoratului, iar în 2016 a obținut circa 60% din voturi. Negocierile sunt împotmolite pentru că nici USR, nici PNL nu vor sectorul 3, iar PMP nu ar putea să-și asume candidatura într-un sector în care n-are nicio șansă.
PMP ar vrea sectorul 6 din București pentru că au o organizație puternică. Ștefan Florescu este candidatul PMP Sector 6, care deși e un personaj controversat, stă totuși bine în sondaje și are notorietate în sector. În 2016, Ștefan Florescu a fost a candidat independent la Primăria Sectorului 6 și a obținut 14,5% din voturi, clasându-se pe locul 3, ceea ce îi dă toate motivele să spere la o victorie în 2020 cu PMP susținut de PNL și USR.
Dar în Sectorul 6 PNL îl are pe Ciprian Ciucu, pe care nu-l poate lăsa fără șansa lui de a candidat la Primăria Sector 6. De asemenea, rivalitatea dintre Ciprian Ciucu și Ștefan Florescu nu va putea ajunge la un compromis. Nici USR nu vrea ca PMP să primească o candidatură la Primăria Sectorului 6, deoarece useriștii stau bine în sondaje în acest sector și îl sprijină pe Ciprian Ciucu.
Din acest motiv, PNL ar vrea să le dea celor de la PMP Sectorul 4 din capitală. PNL ar renunța să-l mai sprijine pe Horia Grigorescu, actualul director al Poștei Române, și candidatul PMP, Ștefănel Dan Marin, ar fi candidatul alianței PNL-USR-PMP la alegerile locale din 2020 pentru Primăria Sectorului 4.
Va fi o mare bătălie între cele 3 partide pentru candidatul la Sectorul 6, unde nimeni nu ar vrea să renunțe la șansa lui. Ciprian Ciucu este favorit, dar Ștefan Florescu stă bine în sondaje și ar putea să complice toată campania candidatului PNL.
Dacă PNL renunță la Sectorul 6 în favoarea PMP, atunci partidul condus de Ludovic Orban ar rămâne cu Sectoarele 2, 4 și 5.
În Sectorul 4, PNL l-ar trimite în competiție la alegerile locale din 2020 pe Horia Grigorescu, actualul director al Poștei Române și considerat una dintre speranțele partidului.
În Sectorul 5, PNL îl are candidat pe Dan Croitoru, un apropiat al lui Marian Vanghelie, despre care se consideră că are șanse foarte mici să-l învingă singur pe Daniel Florea, primarul PSD din Sectorul 5. O alianță PNL, USR și PMP i-ar crește foarte mult șansele lui Dan Croitoru la victorie și ar putea să-l dea jos pe Daniel Florea de la Primăria Sector 5.
O alianță PNL, USR și PMP în București ar simplifica foarte mult bătălia pentru sectoare. Fiecare partid urmărește să obțină măcar un sector în care poate obține victoria. USR ar avea Sectorul 1, PNL Sectorul 2 și PMP ține cu dinții de Sectorul 6. Marile bătălii la alegerile locale din 2020 vor fi în sectoarele 1, 5 și 6 unde calculele politice sunt deschise oricărui rezultat și nimeni nu e sigur de victorie.
