Guvernarea PSD-ALDE s-a rupt, iar social-democrații au ajuns să aibă în prezent un guvern minoritar, pierzând majoritatea la ambele camere ale Parlamentului.
În acest context se pune întrebarea cât de eficientă ar fi în prezent o moțiune de cenzură care să dărâme guvernul Dăncilă? Liberalii au fost cei care au inițiat în ultima vreme moțiuni de cenzură, însă nici una dintre ele nu a trecut, deoarece PSD-ALDE avea majoritatea în ambele camere. Acum situația pare a fi favorabilă unui astfel de demers.
Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan și-ar dori ca guvernul Dăncilă să cadă prin moțiune de cenzură cât mai repede. Acesta a precizat pentru PSNews.ro că PNL va iniția în viitoarea sesiune ordinară această moțiune, iar grupurile parlamentare liberale vor începe negocierile cu celelalte forțe politice astfel încât moțiunea să aibă șanse reale de a trece.
“Lucrurile sunt simple, România nu mai poate continua cu un astfel de guvern. Acest guvern a dus România în criză și duce la îndatorarea acestei țări în fiecare zi. Cu cât pleacă mai repede guvernul Dăncilă, cu atât România are o șansă de a se redresa. Dar pașii trebuie calculați foarte serios pentru că nu putem să mergem și să intrăm la depunerea moțiunii de cenzură având doar 200 de semnături, cum a fost de exemplu la ultima moțiune de cenzură. Dacă toți anunță că vor vota moțiunea, eu îi invit să semneze această moțiune pe care PNL o va iniția. Noi ne asumăm, suntem un partid responsabil și avem responsabilitatea de a opri o guvernare nocivă pentru România. Lângă semnăturile noastre, ale liberalilor, trebuie adăugate semnăturile tuturor celor care își doresc cu adevărat ca România să aibă un guvern responsabil.
Discuțiile vor fi începute de către grupurile noastre parlamentare, domnul Florin Cîțu, doamna Raluca Turcan în Cameră și în Senat. După ce vom discuta cu toți cei care își asumă această moțiune de cenzură, vom stabili și data exactă, dar trebuie să fie în sesiune ordinară”, a precizat pentru PSNews.ro liberalul.
