Europarlamentarul PSD Victor Negrescu scrie, referindu-se la PNRR, că România merita mai mult și consideră că PNL și USR au pierdut luni bune în tot acest proces.
„În ultimul ceas, printre ultimele state europene, avem în final un plan acceptat. România merita mai mult. România putea mai mult. Uitându-mă la mesajele transmise de președintele Comisiei Europene, pare o acceptare din milă, pentru un guvern din aceeași familie politică, care a eșuat dramatic în a gestiona pandemia și campania de vaccinare.
Dovada acestui lucru este insistența cu care s-a punctat nevoia de a implementa reformele anti-sociale incluse în PNRR, deși guvernarea de dreapta nu avea niciun mandat să asume în numele românilor aceste măsuri pentru mulți ani de acum încolo.
Să nu uităm că PNL și USR au pierdut luni bune pentru România în tot acest proces. Doar la final de an o să vină primii bani deși majoritatea statelor europene au cheltuit deja avansul și se pregătesc de o nouă etapă în implementarea planurilor lor”, se arată în mesajul europarlamentarului.
