UPDATE 14:06
CNADNR a răspuns vineri solicitării PSnews, oferind câteva detalii despre fazele proiectului de reabiliare a Podului Giurgiu-Ruse, motivele amânării reparației, actele adiționale și costurile suplimentare în perioada de prelungire.
Redacția PSnews a mai trimis vineri o solicitare către CNADNR pentru a insista asupra măsurilor care vor fi luate pentru gestionarea traficului de pe pod în mijlocul verii.
Vă prezentăm răspunsul instituției:
„Contractul pentru reabilitarea Podului de la de la Giurgiu Nr. 92/59968/17.10.2014, este un contract de proiectare şi execuţie (FIDIC GALBEN). Beneficiarul, CNADNR S.A, a încredinţat proiectarea, executarea şi finalizarea lucrărilor de reabilitare Antreprenorului Asocierea Collini Lavori S.p.A – Tecnic Consulting Engineering Romania S.R.L., activitatea Inginerului FIDIC fiind asigurată de DRDP Bucureşti, în conformitate cu Decizia D.G nr.92/32377 din 18.05.2015.
Această investiţie cuprinde podul peste Dunăre, de la Giurgiu (zona românească), incluzand şi viaductele de acces, drumul şi rampa de acces pe pod, parcări, drumuri şi plaforme ale punctului de trecere a frontierei, precum şi drumul de acces în vamă. În cadrul contractului sunt prevăzute mai multe tipuri de lucrări: reabilitarea drumului de acces din DN5 la punctul de trecere a frontierei Giurgiu, inclusiv amenajare sens giratoriu, reabilitarea drumurilor şi platformelor în interiorul punctului de trecere al frontierei, reabilitarea infrastructurii rutiere, realizarea unei parcări noi în incinta punctului de vamă şi reparare şi consolidare pod, podul fiind mixt, rutier şi cale ferată.
În perioada de început a contractului, mai precis în perioada de proiectare, progresul lucrărilor a fost afectat de întârzieri generate în principal de: obţinerea unui nou Certificat de Urbanism, pentru care au fost necesare avize suplimentare faţă de ceea ce prevedea Certificatul de Urbanism iniţial; întârzieri în obţinerea Autorizaţiei de Construire, aceasta fiind emisă în data de 20.05.2015; schimbarea, la solicitarea Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, a locaţiei propusă de Beneficiar pentru amplasarea Organizării de Şantier, precum şi definitivarea cu întârziere a măsurilor pentru implementarea soluţiilor tehnice de relocare a cablurilor de fibra optică (TTR), a instalaţiilor de siguranţă a circulaţiei CRF (SCB) şi a celor de electrificare (ELF), ceea ce a condus la finalizarea cu întârziere a Proiectelor Tehnice pentru Utilităţi.
Conform prevederilor Clauzei 8.4 [Prelungirea Duratei de Execuţie] şi al Clauzei 20.1 [Revendicările Antreprenorului] din Condiţiile Speciale de Contract, după analizarea documentaţiei privind Revendicarea Antreprenorului pentru prelungirea Duratei de Execuţie a Contractului, Inginerul FIDIC a considerat îndreptăţită solicitarea Antreprenorul de prelungire a Duratei de Execuţie a Contractului cu 247 zile calendaristice. În acest caz, Beneficiarul a fost de acord cu Extensia Duratei Contractului pe perioada cuprinsă între 18.03.2016 – 20.11.2016.
Stadiul fizic al lucrărilor realizate la data prezentei este de 87%, conform graficului de execuţie actualizat, finalizarea lucrărilor prevăzute în contract fiind estimată pentru semestrul al II – lea al acestui an.
Penalităţile de întârziere prevăzute în contract sunt în cuantum de 0.1% pe zi, din valoarea contractului acceptată, aplicabile doar după depăşirea termenului contractual.
În contextul celor menţionate mai sus, precizăm că lucrările de reabilitare a podului sunt complexe din cauza faptului că ultimele reparaţii capitale la podul peste Dunăre au fost efectuate în anii 1997-1998, fără însă a fi schimbată placa de beton (lucrări care au fost executate în cadrul contractului menţionat mai sus). De asemenea, dorim să subliniem faptul că după 62 de ani s-au efectuat pentru prima dată lucrari de reabilitare a podului Prieteniei, care a fost dat în folosinţă la 20 iunie 1954″.
––
Dacă vă pregătiţi să vă petreceţi concediul în Bulgaria, Grecia sau Turcia şi traseul către destinaţia dorită traversează vestitul pod „Prietenia” Gurgiu-Ruse trebuie să aveţi nervii tari. O să vă pierdeți câteva ore pe acest pod, care continuă să fie în lucrări, iar nicio instituție a statului nu vă poate ajuta.
Proiectul inițial de construcție a suferit modificări, fără să-i pese cuiva de șoferii care vor fi nevoiți să îndure canicula în propriile mașini blocate ore în șir pe pod.
Un martie etern
Reabilitarea podului de la Giurgiu, prima de când a fost construit acum peste 60 de ani, se dovedește o adevarată pacoste atât pentru turisti, cât și pentru transportatori.
Contractul pentru lucrările de reparație a fost încheiat în luna octombrie a anului 2014 pentru o durată de 40 de luni, dintre care 16 de proiectare și execuție, cu firmele Collini Lavori (Italia) și Tecnic Consulting (România). Valoarea totală a Proiectului este de 65.179.231 lei. Contribuția Comisiei Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regionala este de 44.823.416,21 lei, diferența de 20.355.814,79 lei fiind asigurată prin bugetul de stat.
Așa cum obișnuiesc instituțiile statului, proiectul de construcție a primit o amânare. Lucrările trebuiau definitivate în martie.Ulterior însă, fără prea multe explicații, închiderea reparației a fost amânată pentru luna noiembrie. Dacă instituțiile statului ar fi avut un minimum de bun simț pentru cetățeni, ar fi depus tot efortul ca lucrările să ia sfârșit la începutul acestui sezon estival.
3 euro, plata pentru 3 ore de calvar. Pod peste nervii românilor
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că, și acum, în plină vară, traficul pe pod rămâne restricționat. Acesta se desfășoară alternativ, pe câte o bandă de circulație, cu ajutorul semafoarelor și a monitorilor de circulație.
Paradoxal, restricțiile au fot ridicate pentru o perioadă scurtă, între 28 aprilie și 10 mai. Motivul a fost explicat de Augustin Hagiu, președintele Federației Operatorilor Români de Transport (FORT). Acesta ne-a relatat că traficul a fost deblocat din cauza fondurilor insuficiente. „Lucrările trebuiau terminate în martie, nu și-au primit banii și am ajuns în situația asta. Unii spun că termenul de finalizare ar fi 15 august, că ar mai fi doar partea de mijloc a podului, dar știți cum e… O altă lucrare moștenită de la domnul Neaga (n.r. Narcis Neaga, fost director general al CNADNR)”, a declarat Hagiu, pentru Psnews.
Cert este că, acum, în perioada concediilor, când drumul este hiper-aglomerat, șoferii trebuie să aștepte în trafic ore în șir ca să ajungă la destinație.
Pentru a avea o imagine a ceea ce înseamnă restricționarea acestui drum în perioada 15 iulie-15 august, amintim câteva dintre situațiile critice prin care au trecut cei care au traversat podul, anul trecut, în mijlocul verii.
Un articol din iulie 2015 descrie dezastrul cu care s-au confruntat șoferii, aşteptând câteva ore bune pentru a traversa Podul Giurgiu-Ruse.
“Şoferii au fost revoltaţi pentru că au fost nevoiţi să aştepte ore în şir pentru a putea avea acces pe Podul Prieteniei, în condiţiile în care şi după reluarea circulaţiei aceasta s-a desfăşurat alternativ, pe o singură bandă. În plus, traficul a fost îngreunat şi de maşinile de mare tonaj care s-au deplasat mai greu pe pod, din cauza încărcăturii dar şi a asfaltului încins de căldură”, scrie giurgiveanul.ro.
Încă o relatare în același registru, din luna august a anului trecut, arată cum șoferii au stat cu nervii întinși la maximum, cozile ajungând chiar la 12 kilometri. “Şi aşa e în fiecare zi. Transportatorii au avut cel mai mult de suferit, unii aşteptând şi 24 de ore ca să poată să treacă în Bulgaria. Lucrările de reabilitare au început acum trei luni, însă se desfăşoară în ritm de melc. Un şofer ne-a spus că din cinci muncitori, doar unul lucra efectiv, în timp ce ceilalţi se odihneau, deşi nu era ora de masă. Oamenii susţin că este o adevărată bătaie de joc la adresa şoferilor, având în vedere că lucrările ar fi putut fi executate şi pe timpul nopţii şi aşa ar fi putut fi finalizate mai repede. Aglomeraţia s-a mutat şi pe celălalt sens, la intrarea în ţară”, potrivit sursei citate.
“Coșmarul” a început deja și vara aceasta. Weekend-ul trecut, ieşirea din ţară pe la podul Giurgiu-Ruse a fost extrem de aglomerată, iar timpul de asteptare pentru şoferii cu autoturisme a depăşit o oră, conform Radio România Actualități.
Pentru acest calvar, românii sunt nevoiți să plătească 3 euro (13 lei), dacă vor să traverseze podul. În România, chiar și umilința are prețul ei.
Putem spune, din relatările celor “pățiți”, că 3 ore pierdute pe pod costă de fapt 13 lei. Ironie sau nu, acest lucru subliniază clar cum instituții ale statului își bat joc de cetățeni, cu atât mai mult cu cât Podul “Prieteniei” reprezintă o zonă de tranzit și pentru turiști străini.
Încă un aspect îngrijorător, care demonstrează lipsa de profesionalism cu care sunt făcute lucrurile în țara noastră, este arătat în studiul UE, publicat marți. Potrivit acestuia, România este codașa Europei în ceea ce privește calitatea drumurilor, cu toate că se cheltuiesc sume enorme pentru construcție și reabilitare.
CITEȘTE ȘI: România, din nou codașa Europei. Află în ce clasament
Treabă românească. “Se fură ca în codru!”
Contactat de PSnews, Augustin Hagiu, președintele FORT a descris starea deplorabilă prin care sunt nevoiți să treacă șoferii are traversează Podul Giurgiu, atacând dur autoritățile și firmele care s-au ocupat de realizarea lucrărilor de reabilitare: „E o altă lucrare unde s-a furat ca în codru, e o altă lucrare făcută fără cap și care ne face de rușine”.
Hagiu a atras atenția și asupra pericolelor pe care le pot întâmpina șoferii pe pod:
“E un coșmar. Și vă rog frumos să nu luați în glumă, ci în serios. Spuneți-mi un lucru, dacă tot nu sunt în stare să refacă un pod într-un termen decent, măcar să monteze două wc-uri la fiecare o sută de metri pentru că e bătaie de joc. Vin din Grecia, vin din Turcia, sau invers: trans-România către Grecia, Turcia, către Europa – rămân pe pod și își fac nevoile între mașini. Eu așa ceva n-am crezut că o să văd vreodată. Credeți-mă, e o chestie serioasă! E o altă lucrare unde s-a furat ca în codru, e o altă lucrare făcută fără cap și care ne face de rușine. Deci, asta trebuie făcut: evitat sub orice formă ori evitat a se mai face coadă pe pod – ceea ce e imposibil – că n-ai infrasructura în vamă care să îți permită, e și acolo logistică care să îți permită să oprești mașinile, astfel încât, niciodată, așteptând să treacă cei din sensul opus, să nu te afli pe pod. Pentru că pe pod înseamnă că ești al nimănui. Și pe pod nu ai niciun fel de…, cum să zic, ești într-o beznă totală. Și-aștepți să vină din față și nu știi cât durează: stai 45 de minute, stai o oră, faci pe tine, mori acolo, crăpi. N-ai ce să faci. Uitați-vă la Podul de la Agigea care nici acum nu este gata și a costat de nu-știu-câte ori mai mult”, a declarat președintele FORT, în exclusivitate pentru PSnews.
Întrebat în legătură cu măsurile întreprinse de sindicatul FORT pentru rezolvarea problemelor șoferilor de pe Podul Giurgiu, Hagiu a afirmat:
“Noi, anul trecut, am urlat din toți plămânii pe tema asta, explicându-le cum să facă în așa fel încât, în anumite intervale orare, să nu fie nevoie să regrupeze traficul comercial, să creeze și pentru traficul comercial soluții de tranzit, să nu încoloneze numai în anumite ore – asta pe partea de transport. Doar că acolo e absurd să vorbești numai despre problema transportatorilor, pentru că acolo e o problemă generală – și a turiștilor, și a tuturor. Anul acesta o să avem un flux mai mic către Turcia și către Grecia, din ce estimări avem. Noi o să încercăm chiar în perioada următoare, dacă nu chiar săptămâna aceasta, o întâlnire cu cei de la ANAT și probabil vom afla mai multe detalii. Gândirea noastră e, mă rog, orientată spre o problematică de transport, dar, printre altele, o să discutăm și pe situația aceasta de infrastructură și de componenta turistică. Pentru că ne afectează și pe partea de autocare și transportat pachet. Și vom discuta și să vedem dacă estimările noastre bat cu ceea ce știu ei legat de relația Turcia-Grecia de anul ăsta. Dar, oricum, turismul pe Bulgaria va rămâne la un nivel constant și văd că foarte mulți turiști preferă să meargă în Bulgaria, ceea ce înseamnă că, dacă nu folosești rute alternative care nu e ușor să le folosești, din păcate, mai ales în perioada weekend-urilor, mă refer la Autostrada Soarelui și ieșire către litoralul bulgăresc prin Vama Veche, în continuare vom avea aglomerație. Depinde de foarte mulți factori. Este mai lesne pentru mulți români, mai ales pentru cei care vin din zona de centru și sud, sud-est, să aleagă varianta Giurgiu pentru a tranzita prin Bulgaria drumul către litoralul bulgăresc și nu prin România. Și asta pe motivul că se creeză o foarte mare aglomerație pe Drumul Național 60, în stațiunile de pe litoralul românesc și atunci preferă să treacă prin Bulgaria către litoralul bulgăresc. Dar ar mai fi variante – și Călărași este o variantă, chiar dacă nu avem pod, avem trecere cu bacul”, a mai spus Hagiu.
Ministerul, fără soluții
Deși situația este foarte neplăcută, Manuela Dumitru, purtător de cuvânt al Ministerului Transporturilor, încearcă să liniștească apele, spunând că “Oamenii trebuie să stea puțin la rând, o oră-două, că nu se întâmplă să stea tot timpul”.
Contactată de PSnews.ro, aceasta ne-a declarat că Ministerul nu găsește o soluție pentru rezolvarea problemelor de disconfort ale șoferilor.
“Eu știu, toată lumea se supără în momentul când noi facem astfel de reparație. Eu știu, nu se circulă pe două benzi, se circulă pe o singură bandă. Dar nu găsim altă soluție. Nu se poate. S-a încercat să se lucreze noaptea. Ei, nu e atât de simplu să lucrezi la un pod doar noaptea. Dar și noaptea se circulă pe pod. Și-atunci, trebuie să înțelegem și noi, o perioadă – mai e foarte puțin, să zicem, să circulăm și noi, când pe-o parte când pe alta ca, începând din toamnă să putem circula civilizat pe ambele benzi. Am stat și eu de vorbă cu oameni care transportă mărfuri, am dat alternative la variante de ocolire, este absolut normal. Dar dacă, doamne-ferește, se întâmpla ceva cu podul? Nu, nu vreau să-mi imaginez. Eu știu că acolo e ruta cea mai scurtă. Dar nu se poate altfel decât cu niște costuri de confort. Oamenii trebuie să stea puțin la rând, trebuie să stea un pic, o oră-două, că nu se întâmplă să stea tot timpul. Oamenii sunt nemulțumiți și sunt justifcat nemulțumiți că au un disconfort, dar uneori oamenii mai exagerează. Am vorbit cu oameni care transportau lapte sau legume, dar nu aveau ladă frigorifică. Eu știu, dar când faci astfel de transporturi, iei în calcul absolut toate riscurile și nu transporți în toate condițiile”, a declarat Manuela Dumitru.
De asemenea, PSnews.ro a trimis o solicitare în baza legii 544/2001 către CNADNR, în condițiile în care sunt multe nelămuriri în privința proiectului de construcție a podului. Până la redactarea acestui articol, nu am primit încă un răspuns.
Bătaia de joc va continua și în acest an, iar un alt ministru va privi cu nonșalanță cum planurile de vacanță ale românilor se irosesc pe podul „coșmarului”. Probabil cei din Ministerul Transporturilor au plecat deja în vacanță, dar sperăm să nu fi ales Bulgaria, Grecia, Turcia că s-ar putea să-i întâlnim, chiar și acum, pe podul de la Giurgiu.

Prostii cu grămada. Se vede ca N-ai fost pe pod ca ai fi văzut ca e gata si coada se face la vama la Bulgari. Daca erai deștept căutări pe net filmări recente si te prindeai si tu de cum sta faza.
Fraiere.