Poliția Română a fost dotată cu încă 250 de autospeciale Dacia Logan, în cadrul procesului de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne, aprobat de viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea.
Din dispoziția șefului Poliției Române, chestor general de poliție Petre Tobă, săptămâna aceasta, 250 de autospecialele Dacia Logan, au fost distribuite Inspectoratului General al Poliției Române și la alte 7 unități teritoriale, după cum urmează: 79 – I.G.P.R., 32 – I.P.J. Alba, 20 – I.P.J. Bacău, 19 – I.P.J. Brăila, 31 – I.P.J. Hunedoara, 27 – I.P.J. Neamț, 24 – I.P.J. Vâlcea și 18 – I.P.J. Vrancea, arată un comunicat al Poliției Române.
Autospecialele nou intrate în dotarea Poliției Române sunt destinate muncii operative și vor ajuta la îmbunătățirea timpilor de reacție în situații de intervenție, la creșterea mobilității și, implicit, la îmbunătățirea serviciului polițienesc.
