Skip to content
Politică

Polițiștii cu care ne mândrim. Elena Neagu, agent șef de poliție, medalia de securitate de la francezi

Elena Neagu, agent șef de poliție din cadrul Poliției Române, a primit, prin ordinul ministrului de Interne francez, medalia de securitate – eșalon bronz, pentru activitatea deosebită desfăşurată în cadrul misiunii temporare de suport operativ în Republica Franceză.

În cadrul unei festivități organizate la sediul Prefecturii Val de Marne, din Franţa, o poliţistă română a primit, prin ordinul ministrului de Interne francez, medalia de securitate internă acordată de Ministerul de Interne Francez.

Astfel, agent şef adjunct de poliţie Elena Neagu a fost recompensată activităţii deosebite desfăşurate pe parcursul celor 5 ani în cadrul misiunii temporare în Republica Franceză.

De asemenea, alți doi polițiști români care au participat la misiuni de suport operativ în Franța au fost decoraţi, primind aceeaşi medalie, în anii 2012, respectiv 2014.

Poliţiştii care participă la misiuni au experienţă în structurile operative ale Poliţiei Române şi au parcurs un proces de selecţie ce a constat în verificarea cunoştinţelor teoretice legislative, a nivelului de cunoaştere a limbii ţării în care vor desfăşura misiunea, dar şi a îndeplinirii la standarde europene a activităţilor specifice muncii de poliţie, anunță realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *