Skip to content
Societate

Poliţiştii de penitenciare dezaprobă modificarea legii pensiilor militare de stat

robor bani lei facebook

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor dezaprobă măsura de modificare a condiţiilor de pensionare ale poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare şi solicită clasei politice „să-şi revizuiască optica şi discursul public în ceea ce priveşte pensiile militare de stat, deoarece mediul extern este foarte diferit în prezent faţă de momentul negocierii Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, se arată într-un comunicat al FSANP.

„Preşedintele federaţiei sindicatelor din penitenciare, Cosmin Dorobanţu, consideră intenţia ministrului Marius Budăi ca fiind una iresponsabilă şi inconştientă, în contextul menţinerii conflagraţiei de la graniţele României, întrucât va determina ca mii de angajaţi din poliţie, armată şi din penitenciare să depună cereri de încetare a raporturilor de serviciu prin pensionare sau demisie. Degeaba cumpărăm armament, muniţie şi tehnică militară de ultimă generaţie, dacă nu o să mai aibă cine să le folosească”, se menţionează în comunicat, informează agerpres.ro.

Sindicaliştii subliniază că instituţiile de forţă ale statului trec prin cea mai grea perioadă din ultimii 30 de ani, iar deprofesionalizarea poliţiei, armatei şi penitenciarelor a atins cote alarmante în ultimii ani.

„Peste 40% dintre poliţişti, militari şi poliţişti de penitenciare au sub 5 ani vechime, situaţie care a condus la o scădere dramatică a profesionalismului, integrităţii şi asumării în sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Neaplicarea legii salarizării unitare şi menţinerea inechităţilor în ceea ce priveşte pensiile militare de stat, lasă impresia unui complot al clasei politice împotriva poliţiştilor, militarilor, poliţiştilor de penitenciare şi o ameninţare gravă la adresa statului de drept”, susţin reprezentanţii Federaţiei.

Potrivit acestora, majorarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat de la 6 la 12 luni consecutive din ultimii 5 ani din activitatea poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare nu rezolvă problema deficitului de la pensii care „atârnă” asupra finanţelor publice, aşa cum a considerat Comisia Europeană.

„În realitate, măsura care se vrea impusă de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) ar face o economie de maxim 7-8% la bugetele instituţiilor de forţă ale statului, în timp ce marea evaziune nu este eradicată, iar profiturile marilor corporaţii nu sunt impozitate. Cu toate acestea, statul român face economie cu pensionarii militari şi promite creşteri ale pensiilor civile care nu acoperă nici măcar jumătate din inflaţia reală”, semnalează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *