Politologul Radu Carp a vorbit despre soarta românilor din Marea Britanie în contextul acordului pentru Brexit. Acesta a spus că țara noastră nu are un obiectiv strategic limpede pentru românii de peste Canal. Politologul a dat exemplul Poloniei și al Slovaciei, țări care încearcă repatrierea cetățenilor lor, spunând că și țara noastră ar trebui să urmeze aceste exemple.
“Marea problemă cu Brexit și cu românii din Marea Britanie este că noi nu am stabilit ce obiectiv strategic avem în legătură cu acești oameni. Vrem ca ei să fie în continuare în Marea Britanie sau vrem să îi aducem acasă? Polonezii și slovacii de pildă vor să îi aducă acasă. România pare să spună: nu, vrem să îi ținem acolo pentru că dacă vin acasă, cer locuri de muncă, încep să aibă pretenții și mai și votează.
Cred că ar trebui să urmărim și să facem exact ce face Polonia în momentul de față, adică promovarea unor politici atractive pentru a-i aduce acasă, deoarece ai au foarte multe calități pe care în România nu le avem și de care avem nevoie. Trebuie doar să creăm acele oportunități ca ei să se întoarcă. Este exact ceea ce ei așteaptă de altfel, dar dacă ei așteaptă asta și noi le spunem că după Brexit ne îngrijim de drepturile lor fundamentale în Marea Britanie, le spunem practic că nu sunt ai noștri. Ei sunt între două lumi și cred că noi ar trebui să avem o politică mult mai agresivă”, a concluzionat politologul pentru PSNews.ro.
Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un acord privind Brexit, au anunțat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și premierul Marii Britanii, Boris Johnson, șeful executivului european recomandând șefilor de stat sau de guvern, care se reunesc joi și vineri la Bruxelles, să susțină acest acord.
Efectele unui Brexit fără acord ar putea fi foarte grave pentru Marea Britanie, dar acestea vor fi resimțite puternic și de statele membre ale Uniunii Europene, printre care și România.
În momentul în care Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană, toate beneficiile pe care statele din blocul comunitar le au vor înceta să se aplice, relația dintre Marea Britanie și statele europene urmând să fie reglementată prin intermediul Acordului Brexit.
Amintim că guvernul britanic a introdus un „plan de reglementare a șederii temporare în Marea Britanie”. Cetățenii români care au locuit legal în Marea Britanie timp de minim cinci ani vor avea posibilitatea să aplice pentru un permis de ședere pe perioadă nedeterminată. Această opțiune le va oferi românilor posibilitatea de a părăsi Marea Britanie timp de până la cinci ani, fără să își piardă statutul, conform informațiilor publicate pe site-ul Ministerului de Externe.
Până la finalul lunii septembrie, 280.600 de cetăţeni români s-au înregistrat deja pentru obţinerea noului statut, a anunțat Ministerul de Externe.
În total, în Marea Britanie trăiesc, cu forme legale, aproximativ 392.000 de români, conform informațiilor publicate la finalul anului 2018 de Institutul Național de Statistică britanic.
