Skip to content
Politică

Poluarea din România. Șeful Comisiei de mediu din Cameră, îndemn pentru Grațiela Gavrilescu EXCLUSIV

cvlpress.ro

Președintele Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, Ion Cupă (ALDE), speră la achitarea României în cel mai recent dosar de la UE.

Ideea a fost exprimată într-un punct de vedere oferit vineri în exclusivitate pentru PSnews.ro, după ce joi redacția noastră l-a contactat pe deputatul ALDE în legătură cu cauza în care Comisia Europeană a trimis în judecată țara noastră din cauza poluării aerului. În același context, deputatul o îndeamnă pe Grațiela Gavrilescu (ministrul Mediului și vicepreședinte al ALDE) să accelereze procedurile privind Planul integrat de calitate a aerului.

CITIȚI ȘI: Acțiunea UE contra României agită apele. Șeful Comisiei de mediu din Senat va chema ministrul la audiere EXCLUSIV

Iată precizările integrale ale deputatului Ion Cupă (președintele ALDE Dolj), așa cum au fost ele transmise în scris redacției PSnews.ro:

„Decizia Comisiei Europene de a trimite România la Curtea Europeană de Justiție pentru nerespectarea standardelor privind calitatea aerului se referă la depășirea valorilor limită pentru indicatorul particule în suspensie – PM10, în București.

România trebuie să accelereze procedurile privind Planul integrat de calitate a aerului.

Din informațiile noastre, Ministerul Mediului are pe agendă această problemă ca prioritate de prim rang. Ministrul Mediului a avut întâlniri cu primarii celor trei aglomerări urbane din UE  pentru care CE declanșase procedurile de infringement, în vederea urgentarii adoptării planurilor privind calitatea aerului și, de asemenea, a avut trei întrevederi cu comisarul european Karmenu Vella, pe această temă.

Totodată, știm că la nivelul Capitalei este finalizat Planul Integrat de Calitate a Aerului, documentul fiind înaintat spre avizare  Agenției pentru Protecția Mediului București, care ulterior a transmis planul Centrului de Evaluare a Calității Aerului din cadrul Agenției Naționale de Protecția Mediului (ANPM) pentru avizarea finală. După avizarea planului de către ANPM, Agenția pentru Protecția Mediului București urmează să transmită Primăriei Capitalei planul avizat, care, după ce este aprobat de CGMB, va putea fi implementat.

Vom dezbate la nivelul Comisiei de Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților în următoarea ședință  această situație.

Sunt convins că vor fi făcute toate demersurile necesare pentru ca România să fie achitată de către Curtea Europeană de Justiție”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *