Zilele trecute, Ministerul Afacerilor Externe a fost protagonistul unei gafe monumentale în raport cu Germania. Cu ocazia celebrării a 135 de ani de relaţii diplomatice între România şi Germania, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, i-a înmânat omologului german, Frank-Walter Steinmeier, venit în vizită oficială în ţara noastră, o broşură editată de Agerpres, care prezintă istoria relaţiilor dintre cele două state.
Pe prima pagină, însă, sub culorile steagului german nu era harta Germaniei, ci a Franţei.
După această gafă, miercuri a căzut și primul cap de la vârful Ministerului Afacerilor Externe. Este vorba de purtătorul de cuvânt al MAE, Brândușa Predescu, eliberat din funcție după această gafă, fiind cel care a gestionat legătura cu cei de la Agerpres.
În acest context, la începutul ședinței de Guvern, premierul Victor Ponta i-a transmis ministrului Aurescu mult succes în continuare și să facă lucruri bune.
„Domnule ministru Aurescu, degeaba ați făcut atâtea lucruri bune pentru România în toți acești ani. Înțeleg că ați greșit o hartă, eu vreau să vă urez mult succes în continuare, să faceți lucruri bune pentru România. Cine a greșit plătește. Înțeleg că se întâmplă și la case mai mari. Înțeleg că domnul Rosen Plevneliev (n.r.: președintele Bulgariei ) este președintele României pe pagina oficială a MAE german. Vreau doar să vă rog să vă vedeți de treabă în continuare, de ministru de Externe, MAE să își facă treaba și dacă cineva, sigur, greșește, înțeleg că plătește. Vroiam să dau acest mesaj public și să vă spun tuturor să aveți grijă la funcționari, dar să vă faceți treaba cât mai bine în continuare”, a afirmat Ponta.
