Fostul premier al României Victor Ponta, în contextul amânării din nou a discutării în ședință de guvern a măsurilor de modificare la Codul Fiscal, a făcut o serie de afirmații surprinzătoare.
Mai exact, fostul premier a anunțat că la vârful puterii în țară se duce o bătălie din nou între premierul Mihai Tudose și cea a președintelui PSD, Liviu Dragnea.
„Astăzi, Slavă Domnului, s-a amânat ședința aia criminală de Guvern cu toate acele trăznăi fiscale și sper ca Tudose să câștige bătălia cu Dragnea-Vâlcov și toată gașca asta care vrea să distrugă economic. (…). Sper să nu mai adopte prostiile alea cu trecerea contribuțiilor. (…) Dacă o îngroapă și pe asta cu trecerea contribuțiilor, care este o mega prostie, (…) și dacă anunță `domne, nu ne mai atingem de Codul Fiscal adoptat în 2015` (…) măcar din punct de vedere economic putem să respirăm”, a precizat Victor Ponta, potrivit B1 TV.
Guvernul a anunțat, luni, o nouă amânare a ședinței extraordinare a guvernului privind adoptarea prin ordonanță de urgență a mai multor modificări la Codul Fiscal.
