Prim-ministrul Victor Ponta s-a arătat ironic faţă de cei care vor veni după el şi a dezvăluit cum vrea să rămână în istorie actualul guvern.
Şeful Executivului a spus, după semnarea deciziei de aprobare a Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, că proiectele începute prin POIM vor fi inaugurate de alții. Totodată, Ponta şi-a exprimat dorinţa ca guvernul pe care îl conduce să rămână în istorie drept cabinetul care a deblocat fondurile europene, relatează Agerpres.
„Sunt bucuros că tot ceea ce se va începe pe acest program (…) se va realiza în continuare și trebuie realizat în continuare și o să inaugureze alții ceea ce începem noi, pentru că așa este normal în politică. Mi s-a spus că eu inaugurez ceea ce au început alții. O să inaugureze alții ce începem noi”, a afirmat premierul, la Palatul Victoria.
Demnitarul s-a declarat inspirat de discursul liderului ALDE, Guy Verhofstadt, în care acesta se adresa premierului grec Alexis Tsipras în Parlamentul European.
„Deși sunt social-democrat, m-a inspirat un discurs pe care l-am văzut recent în Parlamentul European. Liderul ALDE, domnul Verhofstadt, întreba un alt prim-ministru: «Cum vrei să rămâi în istorie?». Eu vreau să rămână acest guvern ca cel care nu doar că a dat pensii, salarii, a scăzut TVA, dar ca guvernul care a deblocat fondurile europene și a semnat, a lansat, la opt ani după ce am intrat în Uniunea Europeană, cele mai importante programe operaționale”, a detaliat Victor Ponta.

Mult succes, domnule Prim Ministru!
Sincere felicitari pentru toate realizarile dumneavoastra in functia de Premier si va rugam sa nu demisionati!