Skip to content
Politică

Ponta îl atacă pe Iohannis în presa străină. Ce motive ascunse are preşedintele

Premierul Victor Ponta nu a lăsat fără replică declaraţiile făcute marţi de preşedintele Klaus Iohannis, reacţionând ferm în presa străină şi vorbind despre ce se ascunde în spatele cuvintelor şefului statului.

„Sunt sigur că preşedintele Iohannis îşi va face, pur şi simplu, treaba, iar afirmaţiile lui au fost simple declaraţii ca să-şi sprijine partidul, care se află în opoziţie şi care vrea să câştige alegerile de anul viitor. Dar preşedintele trebuie să fie preşedintele tuturor cetăţenilor, nu doar al partidului său”, a atras atenţia Ponta, potrivit The Guardian.

Oficialul de la Palatul Victoria a negat acuzaţiile ce îi sunt aduse şi a iterat ideea că îşi poate susţine nevinovăţia cu documente.

Mai mult: Ponta a respins noua solicitare a lui Iohannis, privind demisia sa, explicând că nici România, nici Europa nu îşi poate permite instabilitate politică în faţa mişcărilor expansioniste ruseşti către est.

„România se află în cea mai sensibilă zonă din Europa. Sperăm că vom încheia această mică, dar intensă criză politică şi că ne vom întoarce la muncă, pentru că Europa cere ca România să fie stabilă şi predictibilă în această regiune. Cred că numai Rusia îşi va deschide şampaniile dacă România va rămâne multă vreme în criză politică”, a comentat Victor Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *