Premierul României, Victor Ponta, se află în aceste zile într-un turneu în Golf, alături de o serie de parlamentari, dar și insoțit de un fost șef de serviciu secret.
Din materialul video pe care Victor Ponta l-a postat pe pagina sa de Facebook, de la întrevederea cu regele Arabiei Saudite, Salman Bin Abdulaziz Al Saud, se poate observa că la întâlnire a fost prezent și Theodor Meleșcanu, fost director SIE.
Sursa: Facebook
După ce a ajuns în Arabia Saudită, prim-ministrul a postat, pe Facebook, şi un filmuleţ în care arată cum a fost primit în Arabia Saudită.
Premierul Victor Ponta a plecat împreună cu cinci deputaţi într-un turneu în ţările arabe din Golf, care se desfăşoară între 29 aprilie şi 5 mai. Deputaţii care îl însoţesc sunt Constantin Niţă (PSD), Corneliu Cozmaciuc (PNL), Molnar Zsolt (UDMR), Ovidiu Silaghi (PC-PLR) şi Adrian Merka (minorităţi). Destinaţiile lor sunt Arabia Saudită, Qatar, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite.
Trebuie spus că în acest turneu, alături de premierul Victor Ponta, mai participă şi cinci senatori: Ilie Sârbu, liderul Grupului parlamentar al PSD, Titus Corlăţean, membru al Comisiei pentru Politică Externă, Ion Popa, liderul grupului parlamentar al PNL, Dumitru Pelican, liderul Grupului parlamentar Liberal Conservator, şi Pataki Csaba, secretarul Grupului parlamentar al UDMR.


