Skip to content
Politică

Ponta, nou apel către PNL

Prim-ministrul Victor Ponta a anunțat, luni, în cadrul unei declarații de presă, că îi invită pe liderii PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga la dialog, pentru luarea unor decizii care au fost amânate de mai multe ori.

”Îi invit pe liderii PNL să discutăm și cu președinții celorlalte partide care au grupuri parlamentare referitor la modificarea Constituției”, a declarat Victor Ponta.

Citește și Ponta invita PNL la discuții. Care sunt subiectele pe care vrea să le abordeze

În același timp, premierul a precizat că va discuta despre luarea unei decizii referitoare la Masterplanul de transport, despre legile siguranței naționale și nu în ultimul rând, despre modul în care se poate aduce la nivel european legislația financiar-bancară pentru a putea sprijini persoanele afectate.

”Împreună cu domnul ministru Rus vreau să discutăm și să luăm o decizie referitor la Masterplanul de transport pentru că orice fel de deicizie dacă nu e asumată de toată lumea nu va avea succes. De asemenea vom discuta legile siguranței naționale în funcție de deciziile CCR. Vom mai avea o discuție despre modul în care se poate aduce la nivel european legislația financiar-bancară ca să avem mecanisme eficiente prin care să puten sprijini persoanele afectate”, a mai precizat premierul.

Nu în ultimul rând, prim-ministrul a mai declarat că, în cazul în care liderii PNL vor fi de acord cu dialogul, mai există și alte probleme care trebuie  discutate.

”Dacă Gorghiu și Blaga vor accepta dialogul, aceste cinci puncte nu sunt singurele pe care le vom discuta, sunt extrem de deschis, dacă au alte probleme pe care vor să le discutăm. Trebuie să luăm decizii care s-au amânat. Dacă nu le luăm anul acesta în 2016 vor fi imposibil de adoptat”, a explicat Victor Ponta, informează B1.

Sursă foto activenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *