Fostul prim-ministru Victor Ponta nu a îngropat securea războiului împotriva ex-preşedintelui Traian Băsescu, pe care îl consideră „un cancer pentru România”.
Politicianul a oferit, luni, pentru dcnews.ro, reacţii după declaraţiile lui Traian Băsescu, în care acesta susţinea că i-a propus fostului preşedinte comunist Vladimir Voronin unirea României cu Republica Moldova, conform romaniatv.net.
În opinia lui Ponta, Băsescu spune „multe prostii”, iar ascensiunea acestuia şi a Mișcării Populare pe scena politică constituie „un cancer” pentru România.
„Parcă România era a lui! Domnul Băsescu spune enorm de multe prostii, nişte enormităţi, ca să fie în atenţia presei. România nu este Uniunea Sovietică, nu se duce să ia Moldova cu forţa. Cu investiţii, cu sprijinirea unor partide politice proeuropene, cu asta apropii Moldova. Nu că te duci, tu, şi faci aşa, bei un pahar sau o sticlă, şi îi propui lui Voronin să fie preşedintele României. E o chestie total neserioasă”, a declarat Victor Ponta.
El a opinat că ascensiunea Mișcării Populare și a lui Traian Băsescu pe scena politică reprezintă „un cancer” pentru România.
„Un cancer pentru România care, în loc să-l extirpăm, îi dăm vitamine. Nu vedeți că ba e anti-musulman, ba e antieuropean, ba se luptă cu Moldova, ba vrea să ni-l aducă pe Voronin președinte, deci un cancer. (…) Scuzați-mă, pentru domnul Băsescu domnul Iohannis este un sac de box ideal, doar căciula mai lipsea„, a comentat Ponta.
Totodată, Victor Ponta îi vede pe Călin Popescu-Tăriceanu și pe Traian Băsescu, alături de partidele lor, ca reprezentând opoziția la actuala guvernare, în condițiile în care PSD și PNL susțin actualul Executiv.
Amintim că, recent, Traian Băsescu a relatat că, pe vremea când era preşedinte, i-a propus lui Vladimir Voronin unirea dintre România și Republica Moldova. Mai mult: Băsescu s-a oferit chiar să cedeze liderului comuniştilor de peste Prut preşedinţia României Mari, iar el ar fi urmat să devină vicepreşedinte.
„Eu i-am spus verde în față: «Hai în Parlament! Mergem amândoi: tu președintele României Mari, eu vicepreședinte și facem unirea și dăm votul în Parlament». Și atunci, Voronin a început să dea cu pietre peste frontieră, să introducă viza, a făcut toate nebuniile… Un Voronin care trebuie să vă spun că mulți au spus că a fost KGB-ist. El a fost milițian, deci și mai puțin nobil decât KGB-ist”, a povestit Traian Băsescu.
