Luni seară, în emisiunea „Sinteza zilei” de la postul Antena 3, a fost difuzat primul interviu după momentul demisiei, al fostul premier Victor Ponta acordat jurnalistului Felix Rache.
Interviul inedit a fost difuzat de Mihai Gâdea, luni seară, în emisiunea „Sinteza zilei”.
Vorbind despre umor, Victor Ponta i-a mărturisit lui Rache că fostul său coleg de alianță, Crin Antonescu, are ”un super umor”.
”Cel puțin în politică … nu m-am amuzat cu nimeni cum m-am amuzat cu el în campaniile electorale”, a spus Victor Ponta.
Întrebat despre ”acoperiții din politică”, Victor Ponta a spus că nu Zgonea este ofițer acoperit, ci Lucian Isar, ”care a luat controlul asupra PNL și îmi era frică că îl ia și asupra PSD și am acționat”.
Fostul premier Victor Ponta l-a ironizat și pe candidatul PNL la PMB, Cătălin Predoiu: ”Bucureștiul este locuit de oameni pentru că România este o țară locuită de oameni, cu excepția lui Predoiu …care nu cred că locuiește între oameni”, a comentat amuzat Victor Ponta în emisiunea de la Antena 3.
Întrebat de Felix Rache de ce și-a dat demisia atât de repede din fruntea Guvernului, ”stricând revoluția tinerilor frumoși și liberi”, Ponta a spus că acesta este singurul subiect cu care nu poate să glumească, căci au murit oameni.
