Fostul premier al României Victor Ponta neagă în continuare orice acuzație cu privire la depunerea unui denunț și susține că asta face rău PSD-ului.
Referitor la cei doi miniștri anchetați în acest caz, Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, Ponta consideră că aceștia ar trebui să fie demiși.
„Dosarul lui Dragnea a ajuns la Camera Deputatilor. Il citesc toti. Domnul Dragnea ar trebui să-și ceară scuze pentru afirmațiile sale. Am fost audiat ca martor în acest dosar”, a declarat Ponta.
”Să-și ceară scuze că m-a acuzat de ceva neadevărat. Nu am niciun denunț împotriva nimănui niciodată. Această campanie a făcut rău PSD-ului, că `uite, fostul președinte depune`… Nu am depus nimic. Sunt martor, am fost chemat ca martor, am spus doar adevărul. Cam o mie de hotărâri de adoptă pe an, deci eu am semnat vreo patru mii, și de fiecare dată premierul semnează ultimul. Nu știu despre acea hotărâre în mod special. Orice campanie prin care sunt acuzat de ceva ce nu am făcut face rău PSD-ului, pentru că 99% din membrii PSD și votanții PSD îmi sunt prieteni, oameni pe care-i apreciez, îi salut și cu care voi lucra împreună în anii care urmează” a spus Victor Ponta, potrivit Dcnews.ro
