Skip to content
Politică

Ponta și Iohannis, huiduiți copios la un protest organizat de angajații Dacia. Amenințări fără precedent ale unui lider de sindicat

În cursul zilei de joi, angajații uzinei Dacia au ieșit joi în stradă pentru a protesta față de faptul că autostrada Sibiu-Pitești, atât de necesară uzinei Dacia, nu pare să devină realitate nici în anii următori.

Peste 10.000 de persoane sunt aşteptate să participe la protestul ce are loc la Mioveni, notează hotnews.ro.

Sindicalistii au avertizat ca protestele se vor radicaliza, iar la această mișcare de prostest a fost huiduit atat premierul Ponta, cat si presedintele Iohannis.

Printre altele, s-a strigat Jos Ponta!, Jos Iohannis! si Jos Guvernul! Iohannis, uita-te si la constructorii de automobile! Ai nevoie de ei!, a spus Pavelescu. Premierul Ponta a fost facut mincinos, iar PSD, avertizat ca la alegerile viitoare nu va mai „pupa” voturi in Mioveni.

Viceliderul Sindicatului Autoturisme Dacia, Ion Iordache, a declarat ca acesta este ultimul demers pasnic pentru constructia Autostrazii Sibiu-Pitesti si ca la urmatoarele miscari sindicale muncitorii vor trebui sa-si radicalizeze protestele pentru ca Guvernul sa inteleaga prioritatea acestui proiect de infrastructura.

„Am fost mintiti in ultimii ani ca se va face aceasta autostrada subventionata de Uniunea Europeana. In schimb, Guvernul insista pentru constructia acelei autostrazi Comarnic-Brasov subventionata din bani guvernamentali. Se pare ca Guvernul nu intelege ca prioritatea Romaniei este pastrarea locurilor de munca si ca exista riscul ca dupa 2020 cea mai mare companie auto din Romania sa plece efectiv de aici. Deja se anunta disponibilizari in acest an de la Dacia, costurile de transport, din cauza infrastructurii, se ridica la minim 30 de euro pe fiecare autoturism transportat din cauza lipsei acestei autostrazi Constanta-Bucuresti-Pitesti-Sibiu-Frankfurt”, a spus liderul de sindicat, citat de hotnews.ro.

Nemulţumirile sunt aceleaşi ca la protestele de primăvara trecută: amânarea la nesfârşit a lucrărilor la autostrada Sibiu-Piteşti. În cel mai bun caz, secţiuni ale drumului vor fi gata în a doua parte a lui 2018, iar întreaga autostradă în 2020, scrie Hotnews.

Nicolas Maure, președintele al Automobile Dacia, a declarat săptămâna trecută, într-un interviu pentru sursa citată, că firma vrea să ia măsuri radicale în următorii ani, existând și un plan ambițios de robotizare a uzinei, iar în 2020 se vor lua decizii cruciale, dacă sistemul de autostrăzi nu se îmbunătățește.

Potrivit lui Maure, Dacia și Renault lucrează la noi concepte, noi tipuri de caroserie care ar putea fi alocate uzinei în 2018-2019 sau mai târziu. Cu toate acestea, decizia alocării va depinde de construirea autostrăzii Pitești-Sibiu până în 2020, an în care vor trebui luate decizii serioase.

1 comentariu la “Ponta și Iohannis, huiduiți copios la un protest organizat de angajații Dacia. Amenințări fără precedent ale unui lider de sindicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *