Skip to content
Politică

Popoviciu, victorie de etapă pentru anularea condamnării

profit.ro

Omul de afaceri Gabriel „Puiu” Popoviciu a obținut vineri o victorie de etapă pentru anularea condamnării la închisoare.

Contestaţia în anulare (cale extraordinară de atac) depusă de către afacerist în dosarul în care a fost condamnat la şapte ani de închisoare a fost admisă în principiu de către judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), relatează Mediafax.

Instituția condusă de către Cristina Tarcea a stabilit termen în data de 17 noiembrie pentru discutarea pe fond a contestaţiei în anulare.

Mai exact, instanța supremă a examinat admisibilitatea în principiu a cererii, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. În urma analizei, judecătorii au stabilit că aceasta poate fi admisă în principiu.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat la şapte ani de închisoare, a fost dat în urmărire internaţională pe 3 august. Între timp, el s-a prezentat la Poliţia din Londra, fiind eliberat în aceeaşi zi, după ce a plătit o cauţiune de 200.000 de lire sterline. Popoviciu a primit un mandat de supraveghere de 30 de zile, fiind obligat să poarte brăţară electronică şi să se prezinte trei zile pe săptămână la Secţia de poliţie din Londra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *